Printre hârtoape, către Europa

lung de străbătut, dar şi-a luat maşină cu mulţi cai-putere şi, până la graniţa românească, are în faţă o autostradă ca-n palmă. Apasă puternic pe acceleraţie, că îl trage aţa

lung de străbătut, dar şi-a luat maşină cu mulţi cai-putere şi, până la graniţa românească, are în faţă o autostradă ca-n palmă. Apasă puternic pe acceleraţie, că îl trage aţa acasă, şi nici nu simte când a ajuns la Nădlac. Vameşul parcă e mai simpatic ca data trecută, gândeşte expatriatul sezonier, în timp ce scoate din buzunar mica atenţie pusă deoparte pentru asemenea ocazii. Dar nu are timp de sentimentalisme: în faţă apare brusc o căruţă imposibil de ocolit pentru că drumul, plin de gropi, e prea strâmt, iar din sens opus se apropie un tractor cu remorcă. Bolidul cumpărat cu bani buni din străinătate frânează brusc, iar scrâşnetul roţilor îl trezeşte pe şofer la realitate.În România nu există o autostradă care să preia traficul din zona de vest a ţării, cum de altfel, nici din nord, est sau sud. Sunt, cu totul, doar vreo două sute şi ceva de kilometri de drum căruia autorităţile îi zic autostradă. Deşi numai aşa nu se pot numi căile pline de hârtoape, cum ar fi aceea care leagă Bucureştii de Piteşti. Noroc cu Autostrada Soarelui, ruta ce-l duce pe călător către Constanţa, însă nici pe acolo nu are drum întins, ci tot şerpuit - când pe o bandă, când pe alta - printre echipele de drumari. Iar de la Cernavodă la Constanţa se circulă ca acum 50 de ani. România se prezintă cu un centimetru de autostradă pe cap de locuitor, în timp ce austriecilor le revin în jur de 24 de centimetri. Iar în problema drumurilor, lungimea contează. şi te mai miri de ce râvneşte românul umblat pe afară la ce nu are, adică la autostrăzi netede, ca să-şi poată bea cafeaua în maşină, fără s-o verse jumătate pe el. Parcă aşa visa, pe vremuri, un fost ministru al transporturilor, actual preşedinte al ţării. Autorităţile sunt optimiste, ştiind că bani au grămadă pentru investiţii în infrastructură, fie ei şi de împrumut. Capacitate tehnică avem şi din import, şi autohtonă. Dacă s-ar uni cele două forţe, în România s-ar putea construi chiar o mie de kilometri de autostradă într-un singur mandat, cu condiţia să existe front de lucru, spun drumarii. Lucrurile avansează greu, din cauză că statul nu reuşeşte să cumpere terenurile necesare de la proprietari, care ţin cu dinţii de fiecare metru pătrat de pământ. Există şi o lege în acest sens, dar ea e greu de aplicat în România, în condiţiile în care preţul oferit de stat e mult rămas în urma pieţei imobiliare. Consecinţa: procesele se ţin lanţ şi s-ar părea că în acest fel nu s-ar mai putea construi niciodată autostrăzi în România.Decizia aparţine însă politicienilor, care fac proiecte de infrastructură cu ochii pe barometrele de opinie, în timp ce numărul pasagerilor care tranzitează ţara noastră pe calea rutieră se reduce cu câte un milion în fiecare an. Ieşit din România, stranierul se gândeşte să-şi urce maşina în tren, că aşa e trendy în Europa. La întoarcere însă, transportul maşinii cu trenul devine o necesitate, dacă şoferul ţine la integritatea planetarelor şi a băii de ulei.