Codul galben de inundaţii a fost prelungit până miercuri
0Hidrologii au anunţat prelungirea codului galben de inundaţii pentru încă o zi, până miercuri după-amiază, avertizarea rămânând valabilă pe aproximativ aceleaşi râuri vizate iniţial.
Codul galben a fost instituit pe râurile Tisa - cu afluenţii Iza şi Vişeu, pe Tur - cu afluenţii Turt, Valea Rea, pe Someşul Mic - cu afluenţii Someşul Cald, Gadalin, Aghireş, Luna şi Fizeş, pe Bistriţa - cu afluenţii Dipsa, Budac, Bârgău şi Bistriţa Bârgăului, pe Lăpuş - cu afluenţii Firiza, Cavnic şi Suciu, pe Bârsău, pe Someş în aval de Dej (Almaş, Agrij), în bazinele superioare ale râurilor Barcău, Crişul Repede, Crişul Alb - în amonte de Gurahonţ, pe Arieş, Gurghiu, Niraj, Târnava Mare, Târnava Mică, pe Oltul superior şi mijlociu - cu afluenţii săi Homoroade, Râul Negru, Covasna, Baraolt, Varghiş, Şercaia - şi pe râurile Buzău, Râmnicu Sărat, Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava, Bârlad, Bahlui, Sitna, şi Jijia, aferente judeţelor Covasna, Buzău, Vrancea, Bacău, Hunedoara, Neamţ, Suceava, Vaslui, Iaşi şi Botoşani.
Hidrologii menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri.
Se menţine avertizarea de inundaţii pe râul Prut până la sfârşitul lunii iulie. Sectorul Fălciu-Dunăre al Prutului este sub avertizare cod roşu, zonele Prisăcani şi Drânceni sunt avertizate cu cod portocaliu, iar zona de la barajul Stânca Costeşti şi până la Prisăcani rămâne sub avertizare cod galben, la fel ca şi zona Chipereşti de pe Jijia.
Luni seară, a fost emisă o avertizare cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Maramureş, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Sibiu, Gorj, Mehedinţi, Covasna, Harghita, Braşov, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, valabilă până marţi, la ora 22.00.