VIDEO Cum arată semnalele invizibile ale unei reţele wi-fi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa ar arăta străzile dacă am putea vedea semnalele wi-fi
Aşa ar arăta străzile dacă am putea vedea semnalele wi-fi

Există diverse pictograme prin care poate fi măsurată puterea semnalului wi-fi, dar Timo Arnall şi o echipă de designeri de la Şcoala de Arhitectură şi Design din Oslo au creat un dispozitiv cu ajutorul căruia pot fi văzute fluctuaţiile semanlelor wi-fi dintr-un oraş.

Ultimul lor prototip constă într-o tijă de patru metri înălţime, dotată cu LED-uri, care încorporează şi un conector wi-fi, folosit pentru a detecta reţelele din jur. Odată ce echipa îşi alege o reţea asupra căreia să se concentreze, un program descoperă puterea semnalului wi-fi, care este afişat prin aprinderea unui număr corespunzător de LED-uri.

Actualizarea semnalului se face o dată la trei secunde, astfel că afişarea LED-urilor se schimbă permanent.

Scopul acestui proiect este de a conferi vizibilitate wi-fi-ului care să se potrivească arhitecturii din jur. „Este o continuare a explorării fenomenelor intangibile, care au implicaţii asupra designului, dar şi asupra modului în care este perceput un produs sau un oraş”, explică Einar Sneve Martinussen, unul dintre membrii echipei.

Într-un proiect anterior al echipei, aceştia au construit un instrument care detecta şi reda vizual câmpul cu unde radio din jurul unui cititor RFID, similar celor utilizate pentru cărţile de credit.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite