Rivalii Facebook au înregistrat creşteri importante în urma indisponibilităţii serviciilor companiei

Rivalii Facebook au înregistrat creşteri importante în urma indisponibilităţii serviciilor companiei

Facebook

Snapchat, Signal, Telegram şi Twitter au înregistrat creşteri semnificative în cele aproape 6 ore de luni seară, cât serviciile Facebook au fost inaccesibile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Telegram a anunţat deja că, luni seara, când nu a mers WhatsApp, a dobândit 70 de milioane de utilizatori noi. Însă acesta nu este şi singurul beneficiar de pe urma problemelor avute de Facebook.
 
Conform unei analize publicate de SensorTower, timpul petrecut în cadrul celor mai importante servicii rivale, Twitter, Snapchat, Telegram şi Signal, a crescut cu 23%.
 
Twitter a crescut cu 11%, Snapchat cu 23%, Telegram cu 18%, iar Signal cu 15% - ca timp de utilizare comparativ cu săptămâna anterioară.
 
În concordanţă, inaccesibilitatea de luni seară a dus la scăderea timpului petrecut în serviciile Facebook, astfel: Instagram a scăzut cu 28%, Facebook cu 24%, WhatsApp cu 25%, Messenger cu 20%.
 
Dovadă a modului copios în care WhatsApp domină piaţa aplicaţiilor de chat, căderea acesteia a dus la creşterea de 12 ori a numărului de instalări noi pentru Signal, la 881.000 luni, de la 74.000 de instalări cu o zi în urmă.
 
Citeşte şi: 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările