Tânărul care a pariat pe protecţia smartphone-urilor românilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvent al studiilor Facultăţii de Marketing, Corneliu Bălănean este unul dintre tinerii care şi-au luat inima în dinţi în urmă cu ceva mai bine de un an de zile şi a pus bazele magazinului online SmartProtection.ro specializat în comercializarea de accesorii de protecţie pentru telefoanele de ultimă generaţie, un segment care s-a dezvoltat într-un ritm fantastic în ultimii ani.

Corneliu Bălanean (foto cover stânga) a lucrat anterior în cadrul unei companii din Zalău care se ocupa tot de comercializarea de soluţii pentru protecţia dispozitivelor mobile, însă spiritul antreprenorial l-a încurajat să aleagă propriul drum în carieră.

„Investiţia a fost relativ mică, circa 15.000 de euro, dar am început de la zero. Sunt programator şi web designer, ceea ce a făcut ca partea de elaborare a proiectului să fie susţinută în regie proprie. După trei luni de zile de la deschiderea magazinului online, am ajuns să ne suportăm cheltuielile firmei din vânzările de produse. Asta a reprezentat cheltuieli cu angajaţii, materia primă consumată, costuri curente (energie, internet), costurile de promovare", a declarat Corneliu Bălănean.

Citeşte pe wall-street.ro cum vrea Smart Protection să atace pieţele din Vest

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite