Radiaţiile la control!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea în domeniul comunicaţiilor va înfiinţa un laborator de măsurare a radiaţiilor emise de echipamentele de telefonie

În 2007, autorităţile au verificat peste 5.000 de terminale GSM care nu aveau specificate datele privind nivelul ratei specifice de absorbţie, pe scurt, SAR.

În prezent, în România nu există un laborator de testare a nivelului de radiaţie a echipamentelor de telefonie. Aceşti indicatori sunt furnizaţi numai de producător pe ambalajul aparatelor.

Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii va înfiinţa un laborator de câteva milioane de dolari pentru măsurarea radiaţiilor echipamentelor de telecomunicaţii. Asta însă abia la anul, pentru că procedura de achiziţie şi durata de construcţie a unui astfel de laborator pot dura chiar şi mai mult de un an. Pentru a comunica cu reţeaua, telefoanele mobile au niveluri scăzute de emisii de unde radio, terminalele fiind proiectate să opereze în limite stricte. Deşi pot exista diferenţe între nivelurile SAR ale diferitelor modele de telefoane, toate trebuie să îndeplinească cerinţele de expunere la frecvenţele radio (RF).

 Amenzi în scădere

Aşa că autorităţile trebuie să monitorizeze dacă produsele corespund prevederilor europene şi după aceea, dacă este necesar, să ia măsuri pentru îndeplinirea normelor.

Anul trecut, ANRCTI a verificat mai mult de 5.000 de echipamente terminale de telecomunicaţii diferite, pe întreg teritoriul României. ANRCTI a transmis 429 de somaţii, 47 de avertismente şi a aplicat 8 amenzi în valoare totală de 42.700 de lei, în scădere comparativ cu anul 2006, când amenzile s-au ridicat la valoarea de 50.000 de lei.

Potrivit datelor Autorităţii Naţionale, principalele motive pentru care operatorii au fost sancţionaţi se referă la lipsa documentelor necesare comercializării echipamentelor terminale de telecomunicaţii (manual de utilizare în limba română, declaraţie de conformitate), lipsa autorizaţiei tehnice de funcţionare, folosirea altor echipamente decât cele prevăzute în autorizaţie sau, în cazul radiodifuzorilor, pentru difuzarea serviciilor de programe audiovizuale cu alte puteri decât cele specificate în documentele de autorizare.

Ce este indicele SAR?

Indicele SAR se foloseşte pentru măsurarea ratei specifice de absorbţie, unitatea de măsură pentru cantitatea de energie RF (radiofrecvenţă) absorbită de către organism atunci când se utilizează un telefon mobil. Potrivit specialiştilor, nivelul SAR real al telefonului în timp de operare poate fi mult sub această valoare, pentru că telefonul este proiectat să utilizeze puterea minimă necesară pentru a se conecta la reţea. Prin urmare, cu cât o persoană se află mai aproape de o staţie de bază, cu atât mai probabil este ca nivelul SAR să fie mai mic.

Acest indice nu are voie să depăşească 1,6 waţi/kg (SUA) sau 2 waţi/kg (UE) distribuiţi pe 10 grame de ţesut biologic. Limita conţine o rezervă substanţială de protecţie şi oferă încă o protecţie suplimentară publicului, luând în calcul orice fel de variaţie de măsurători.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite