Harta acoperirii reţelelor mobile 2G, 3G şi 4G a operatorilor din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANCOM a lansat astăzi, în cadrul unei noi ediţii a conferinţei sale internaţionale anuale, www.aisemnal.ro, o platformă informatică care arată acoperirea şi nivelul de semnal mobil pe întreg teritoriul ţării, aşa cum au rezultat în urma măsurătorilor efectuate de Autoritate în cadrul unei campanii de monitorizare.

Aplicaţia permite utilizatorilor să afle gradul de acoperire cu semnal 2G, 3G sau 4G pentru toţi operatorii mobili activi pe piaţa din România. Harta ANCOM este o premieră la nivel mondial fiind realizată exclusiv pe baza măsurătorilor din teren şi nu o hartă simulată. Ea reflectă acoperirea cu semnal mobil pentru toate tehnologiile disponibile pe piaţa din România la momentul efectuării măsurătorilor (2G/3G/4G) pentru toţi operatorii mobili activi. Ne dorim ca acest instrument să devină unul de referinţă pentru utilizatori, ghidându-i pe aceştia în alegerea celei mai potrivite oferte de telefonie şi internet, luând în calcul şi acoperirea cu servicii de voce şi date de care vor beneficia în urma încheierii unui contract”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM, în deschiderea ediţiei din acest an a conferinţei internaţionale a ANCOM cu titlul “Harta utilizatorului conectat”.

Harta aisemnal.ro

În stânga sus găseşti lista cu operatori. Alegi unul si poţi selecta separat frecvenţa de acoperire 2G, 3G, 4G sau le poţi selecta pe toate, ca să afli acoperirea completă a unui operator.

Utilizatorii interesaţi de nivelul de semnal într-o anumită localitate, trebuie să selecteze localitatea de interes. De asemenea, harta permite şi opţiunea de localizare pentru a vedea acoperirea cu semnal în locul în care se află utilizatorul. Prin intermediul hărţii www.aisemnal.ro, toţi cei interesaţi pot afla care sunt localităţile cu cel mai bun semnal mobil, dar şi cele cu cel mai slab, nivelurile semnalului în interior şi exterior sau care sunt zonele neacoperite cu semnal. Astfel, utilizatorii au o imagine completă şi corectă asupra serviciilor de acoperire cu semnal mobil.

“Campania de măsurători a ANCOM s-a derulat pentru a verifica în ce măsură operatorii de telefonie mobilă respectă obligaţiile de acoperire cu servicii de voce asumate prin licenţe. Timp de aproape 5 luni am făcut măsurători pe întreg teritoriul României, în toate localităţile cu mai mult de 10 locuitori, parcurgând peste 240.000 de km. A fost un efort imens, de echipă, fiind implicaţi peste 250 de specialişti, şi ne bucurăm că avem un rezultat concret care va reflecta acoperirea reală cu semnal de voce în întreaga ţară“, a declarat Cristin POPA, director executiv ANCOM, în cea de-a doua sesiune a conferinţei.

Măsurătorile efectuate de specialiştii ANCOM au fost realizate în perioada mai – septembrie 2019, în 13.400 localităţi din România cu mai mult de 10 locuitori, conform celui mai recent recensământ al populaţiei şi al locuinţelor (Institutul Naţional de Statistică 2011) şi pe lungimea a peste 246.000 km. Acoperirea cu semnal a localităţilor a fost măsurată parcurgându-se drumurile accesibile, bulevardele şi străzile principale, precum şi străzile secundare, astfel încât localitatea să fie cât mai omogen măsurată.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite