Grupul Digi donează către mai multe spitale din ţară echipamente medicale de peste 1,6 milioane EUR şi un laborator de testare RealTime PCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediu Digi. FOTO Adevarul
Sediu Digi. FOTO Adevarul

Grupul Digi va dona către Ministerul Sănătăţii şi municipalităţile din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Craiova, Oradea şi Timişoara, 60 de kituri pentru ventilare mecanică, indispensabile în tratamentul cazurilor critice de COVID-19, aflate la terapie intensivă.

Acestea includ ventilatoare, infuzomate, injectomate, monitoare, ecografe, paturi. Echipamentele, care au fost achiziţionate de către Digi România direct de la producătorul de top MindRay, precum şi celelalte accesorii, au o valoare totală de peste 1,6 milioane EUR şi vor ajunge în România în etape, pe parcursul lunilor mai şi iunie 2020.

Repartiţia acestor kit-uri se va realiza altfel: 16 vor fi donate instituţiilor medicale din Bucureşti, la propunerea Ministerului Sănătăţii şi a Primăriei Generale a Municipiului Bucureşti, câte 10 pentru municipalităţile din Oradea şi Timişoara, câte 8 pentru municipalităţile din Braşov, Constanţa şi Craiova. Punerea la dispoziţia municipalităţilor se va realiza în etape, pe baza programului de livrări comunicat de către furnizor, începând cu perioada estimată 11-15 mai 2020, când vor fi distribuite primele 10 ventilatoare (câte 2 la Bucureşti şi Timişoara, 3 la Oradea, câte unul în Braşov, Constanţa şi Craiova). 

Suplimentar, grupul Digi a finalizat achiziţionarea echipamentelor de extracţie ARN şi RealTime PCR (inclusiv accesoriile) şi a unui număr de 2.000 de kit-uri de testare pentru două laboratoare, în valoare totală de peste 730.000 lei. Un laborator şi 500 de teste au fost donate, la sfârşitul lunii aprilie, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Cel de-al doilea kit şi restul testelor vor fi utilizate în cadrul unui parteneriat cu Centrul de Diagnostic şi Tratament Provita din Bucureşti, pentru testarea populaţiei, pe baza nevoilor Ministerului Sănătăţii.

Această acţiune de responsabilitate socială a fost precedată de măsurile interne adoptate sub deviza #amgrijă, în lunile martie şi aprilie, pentru protecţia clienţilor şi angajaţilor, prin achiziţia de echipamente de protecţie şi dezinfectanţi: 700.000 mănuşi, 363.000 măşti, 15.000 viziere, 8.400 ochelari de protecţie, 5.300 recipiente cu dezinfectant, 70.500 recipiente cu alcool sanitar.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite