Wikipedia a păstrat cinci ani un articol despre un război care nu a existat

Wikipedia a păstrat cinci ani un articol despre un război care nu a existat

Wikipedia este cunoaştere gratuită, dar nu mereu corectă. FOTO psychologicalscience.org

Timp de cinci ani, un articol de aproximativ 4.500 de cuvinte a fost public pe Wikipedia, dar conflictul despre care se vorbea în acesta nu a existat niciodată. Acum, articolul în cauză a fost şters de un editor al enciclopediei online.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Conflictul Bicholim“ a apărut în iulie 2007 pe Wikipedia şi a rezistat acolo, în ciuda falsităţii sale, până la finalul lunii decembrie din 2012. În articolul respectiv se vorbea despre războiul dintre coloniile portugheze şi Imperiul Maratha din India. Conflictul a fost numit astfel după regiunea din Nordul Indiei. Finalul acestui război a venit cu un acord de pace, notează „The Daily Dot“.

Autorul a mers atât de departe încât a citat chiar şi cărţi, numai că, la fel ca războiul, inexistente. Nu numai că articolul a rezistat timp de 5 ani, dar a fost şi etichetat drept un articol bun la două luni după ce a fost creat. Nu a devenit un „Featured Article“ pentru că editorii nu au avut mare încredere în surse, dar tot nu au luat nicio măsură. La finalul lui 2012, ShelfSkewed a verificat informaţiile şi a decis să-l şteargă. Alţi 6 editori i-au dat dreptate şi astfel au îndreptat lucrurile. 

După o atentă cercetare am ajuns la concluzia că acest articolul e o farsă - una isteaţă şi elaborată, dar tot o farsă.

ShelfSkewed

editor Wikipedia

Raid asupra falsurilor în 2012

Totuşi, acest fals nu este primul, şi cel mai probabil nici ultimul. Cel mai longeviv astfel de articol a fost despre un personaj, Gaius Falvius Antoninus, care ar fi contribuit la asasinarea lui Iulius Cezar. „[Gaius] a fost asasinat, mai târziu, de un bărbat care se prostitua angajat de Marc Antoniu“, se mai arăta în articolul original. Povestea acestuia a stat în serverele enciclopediei timp de 8 ani înainte de ştergerea din iulie 2012.

Tot în 2012 a fost şters şi un articol care vorbea despre „Unitatea 773“. În acesta era vorba de o unitate japoneză de de cercetare şi producere a armelor biologice. Această unitate îşi desfăşura activitatea în oraşul inexistent Songo. A stat pe site 5 ani şi 8 luni. 

Anul 2012 a cuprins destul de multe revizuiri, toate fiind adunate de editorii Wikipedia într-o listă ordonată după durata de viaţa a articolelor. Cel mai puţin longeviv a rezistat o zi în enciclopedie.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: