Teoretic, sursa conflictului o reprezintă companiile Huawei şi ZTE, pe care SUA le-a acuzat la începutul lui 2018 că spionează în favoarea statului chinez. Pe parcursul disputei, ZTE a ieşit din atenţia publică şi a rămas doar Huawei. Alte acuzaţii la adresa Huawei sunt că este finanţată sau chiar deţinută de statul chinez. Apropo, de vreo 3 ani, furnizorul de internet prin cablu mi-a instalat acasă un router Huawei. Or fi ajuns datele mele în China?

Momentan, cei care pierd în acest conflict sunt Huawei şi companiile chineze, în general. SUA a reuşit prin partenerii tradiţionali, dar recrutând şi alţii noi, blocarea implementării echipamentelor 5G ale Huawei în destul de multe state europene. Chiar şi România pregăteşte un proiect de lege dedicat securităţii 5G. Şi nu doar atât, autorităţile propun şi înlocuirea echipamentelor de reţea din generaţiile anterioare.

Erai obişnuit cu idea că România e fruntaşă la viteza internetului şi potrivit Speedtest, în septembrie 2020, încă suntem pe locul 3 în lume la viteza internetului prin cablu. Dar la viteza internetului mobil? Ei bine, aici suntem pe locul 44, cu o viteză medie de download de 40.35 Mbps şi upload, 13.72 Mbps, latenţă 32. La rezultatele acestea, primul cuvânt care-mi vine în minte e englezescul "lame", în română, nesatisfăcător.

Surpriza nu e completă dacă nu vă spun că Bulgaria, vecina de peste Dunăre, spre exemplu, e pe locul 9 în lume la viteza internetului mobil.

Toate datele Speedtest despre viteza internetului pe ţări se găsesc AICI.

Probabil un cetăţean o să întrebe: “da’ de ce nu e suficient internetul prin cablu?”

Internetul fix are un rol important, dar limitat. În lumea integrată şi interconectată spre care ne îndreptăm, nu vom circula cu fire atârnate de noi, majoritatea covârşitoare a conexiunilor va fi wireless.

Probabil alt cetăţean o să întrebe: “da’ ce-mi trebe’ mie viteză mare la internet?” În aceeaşi notă, un comentator la un articol legat de 5G spunea că Germania nu are internet rapid şi uite ce dezvoltată e.

De fapt, în septembrie 2020, Germania, supranumită motorul Europei, avea un internet mobil mai rapid decât România, aflându-se pe locul 35 global, cu 9 locuri înaintea noastră.

Pe scurt, viteza internetului e crucială pentru mediul de afaceri - mai ales în contextul pandemiei - care într-o societate democratică şi capitalistă asigură cel mai mare număr de locuri de muncă. Într-o formă sau alta, într-o măsură mai mare sau mai mică, afacerile din România şi de oriunde sunt dependente de internet.

Zilele acestea din cauza lipsei internetului suferă şi copiii care n-au acces pentru orele de curs. Ştiu, unii dintre ei n-au nici curent şi discuţia poate continua către lipsa apei curente din 50.000 de gospodării şi aşa mai departe.

Vă amintiţi probabil de afirmaţia pripită a lui Traian Băsescu, care spunea în 1997: “România nu are nevoie de autostrăzi”. Cum vi se pare azi această idee, în condiţiile în care am pierdut enorm la capitolul investiţii străine din cauza lipsei infrastructurii?

Ne aflăm în faţa unui nou punct de cotitură în tehnologie, afaceri şi în viaţa cetăţeanului de rând din România, adoptarea standardului de comunicaţii 5G.

Contrar criticilor legate de sănătate, nu discutăm aici dacă tehnologia 5G va fi implementată, ci când.

Viteza mare şi latenţa scăzută oferite de 5G sunt autostrăzile viitorului. Că le vom face cu Huawei, Ericsson, Nokia, Samsung sau altă companie, din punct de vedere al consumatorului final nu contează. Important e să le facem!

Dar, dacă operatorii vor fi nevoiţi să scoată echipamentele Huawei din generaţiile anterioare din reţea, vom plăti toţi bani în plus. Direct prin creşterea preţurilor sau indirect, de la bugetul de stat.

Oricum plătim adoptarea 5G prin abonamente şi echipamente (staţii de bază şi terminale smartphone) mai scumpe, ce mai contează restul. Dacă nu ştiaţi, în Statele Unite, Comisia Federală pentru Comunicaţii (FCC) a publicat în septembrie 2020 un raport care spune că înlocuirea echipamentelor Huawei şi ZTE îi va costa pe operatori circa 1,8 miliarde de dolari. Raportul estimează că până la 1,6 miliarde de dolari din cost ar fi eligibili pentru rambursarea federală - dar Congresul nu a alocat încă fondurile necesare.

Imaginaţi-vă ce se va întâmpla în România, dacă vom ajunge într-o situaţie asemănătoare.

Suntem într-o etapă a acestui conflict, nu ştim ce se va întâmpla pe termen mediu sau lung, poate cele două ţări vor ajunge la un compromis, poate nu. Indiferent care va fi rezultatul, dacă nu vom adopta curând cel mai nou standard în comunicaţii mobile, vom adăuga la lista lungă, un nou capitol la care suntem codaşi.