Cultul omului în era digitală

În era revoluţiei digitale, omul s-a integrat foarte uşor şi foarte rapid în lumea internetului. Dar cum ne afectează asta şi în ce sens ne-a schimbat ca persoană faţă de cum gândeam şi ne comportam înaintea ‘boom-ului’ digital? De unii considerată o revoluţie care va duce la pieirea umanităţii, de alţii o şansă la exprimare prin metode noi a amatorului prin relaţia user-creator.

E cert că în momentul de faţă citim mai mult decât citeam în anii ’70 sau ’80. Asta cu toate că nu citim mai multe cărţi; sub nici-o formă. Postăm, socializăm, chat-uim, trimitem şi primim mesaje prin intermediul telefonului mobil şi al internetului. E noua modă care nu e chiar nouă, dar acum mai mult ca niciodată observăm o diversitate din ce în ce mai mare pe reţelele de socializare unde părinţii îşi cunosc copiii ‘virtuali’.

Dar revenind la citit, Nicholas Carr a observant în articolului lui ‘Is Google Making Us Stupid?’ schimbarea care are loc în creierul nostru. Nu ne naştem cu capabilitatea de a citi, adică aceasta nu e una fixă, deci poate fi modificată în cursul vieţii. Trebuie să ne învăţăm creierul să transforme aceste simboluri în limba vorbită prin care comunicăm. Cititul face parte dintr-un proces important în evoluţia legăturilor neuronale din creierul nostru, deci e o necesitate să îl îmbunătăţim citind. Iar aşa cum ideogramele chinezeşti sunt percepute de creier diferit de alfabetul nostru, navigatul  orizontal prin articole şi titluri în ceea ce Carr numeşte “power browse”(navigat rapid), ne face să căutăm informaţia care ne interesează cât mai uşor şi rapid posibil (“quick wins”[câştiguri rapide] le numeşte el). Putem atunci să ne aşteptăm ca circuitele din creierul nostru să funcţioneze diferit când citim online faţă de atunci când suntem prinşi într-o lectură printată.

Majoritatea dintre noi cei care folosim internetul de ani buni ne aflăm uneori în imposibilitatea de a termina un capitol dintr-o carte atât de uşor cum o făceam doar cu puţini ani în urmă. Atenţia ne sare uşor de la paginile cărţilor şi găsim tot mai greu momente în care ne putem scufunda cu adevărat în lectură, lăsând imaginaţia să îşi facă de cap blocând fizicul din jurul nostru. Fiind acum obişnuiţi cu informaţia venită în bucăţi digestibile, o căutăm din ce în ce mai mult. Dar asta nu se aplică doar când vine vorba de citit. Marile companii s-au ajustat acestei cereri a publicului iar în moda Twitterului cu 140 de litere/postare, Vine a apărut acum cu videouri în care userii sunt limitaţi la postări video de 7 secunde lungime. Vine a celebrat în august anul acesta 40 de milioane de clienţi, o creştere de la 13 milioane în iunie acelaşi an. E clar ceva iubit de consumatori. 

Trecând la un adevărat gigant din industria video online, Youtube-ul a semănat o mare confuzie printre cei care îl folosesc, în sensul că e nevoie de un ochi antrenat în a deosebi între ce înseamnă professional/amator sau adevărat/fals. Majoritatea creatorilor de conţinut de aici sunt (şi nu numai) de cele mai multe ori incognito, ascunzându-şi identitatea pentru a se proteja sau prin simplul fapt că se poate. Cu un procent de 52% dintre cei de vârste cuprinse între 12-13 ani minţind despre propria persoană în contact cu bloguri şi site-uri în general, devine din ce în ce mai greu să ne dăm seama dacă creatorul unor postări sau videouri e un adolescent sau un doctorand. De câte ori nu s-a întâmplat să vedem un video strălucitor din toate punctele de vedere după care să aflăm că e o reclamă? Ceva ce părea spontan în acel video era defapt plănuit. Ne simţim înşelaţi în momentul următor şi învăţăm să facem deosebirea din ce în ce mai bine. Dar acest sentiment ne face mai pragmatici în contact cu mediul online şi nu reuşim să răzbim în această adunătură de informaţie nefolositoare prin bloguri în care diferiţi şi diferite discută subiecte puerile sau pur şi simplu preiau ştiri de pe site-uri de specialitate şi le analizează după propriul interes. Acest val aduce pe lângă o mare de analfabeţi, întrebări referitoare la filtrele prin care trebuie trecută informaţia valabilă încât să ajungă la cel care are nevoie de ea în cel mai pur sens. Pe lângă asta, părinţii sunt constant îngrijoraţi în a îşi lăsa odraslele în lumea internetului. Prea puţini paşi au fost făcuţi până recent înspre a îi proteja pe cei mici, dar acţiuni au început să se desfăşoare în lumea online din Marea Britanie unde Gordon Brown a început în 2007 un program urmat de un raport genial: Byron Report.  Şase ani mai târziu, David Cameron susţine această iniţiativă şi salută măsurile luate de Google recent prin care 100.000 de termeni folosiţi în legătură cu abuzul sexual online au fost puşi sub lupă, având un impact de -20% în procentul de oameni care au încercat să caute conţinut ilegal în Noiembrie anul acesta.

Cu toate acestea, mulţi îşi pierd locurile de muncă datorită mediului online. Vorbesc în special despre trusturile media importante din care mulţi îşi iau doza zilnică sau săptămânală de informaţie. În 2007, între 11% şi 69% au scăzut din profiturile unor mari producători de ştiri cum ar fi The New York Times sau San Francisco Chronicle. Desigur, mulţi angajaţi au fost concediaţi după restructurări dar în contrast The Guardian a luat iniţiativa de a se extinde în mediul online şi a îşi menţine calitatea informaţiei în acelaşi timp. Diferite publicaţii i-au urmat paşii. Cu toate acestea, toate job-urile pierdute nu au fost absorbite de mediul online cum ar fi fost logic într-o economie sănătoasă în plină dezvoltare (give & take si invers). Între timp companiile de advertising şi-au găsit mediul propice prin care pot ajunge la consumatori datorită reclamelor valorificate de Google sau Youtube. Creativitatea user-ului devine pentru ei o reclamă la preţuri accesibile prin competiţii în care câştigătorul celui mai bun video primeşte £10.000 pe lângă cei £300.000 care ar fi mers normal în buzunarele unor actori, producători sau celebrităţi. Profesioniştii care sunt învăţaţi să îşi facă meseriile pierd aici şi sunt lăsaţi pe dinafară, şomeri. Noile metode de advertising sunt clare într-o carte citită recent numită  'Inbound Marketing, Get gound using google, social media, and blogs'. În care Halligan şi Shah explică noile metode prin care se face marketing în noua era a internetului:

Cultivarea unui network personal (depinzând companie/personalitate) e esenţială, cu cât mai mulţi abonaţi la blog, Twitter şi Facebook. Este de asemenea recomandat in a găsi un jurnalist cunoscut într-o anumită măsură care poate fi uşor plătit în a scrie articole pe blogul personal în care produsul sau compania pe care o promovezi să fie pus/pusă într-o lumină favorabilă. Iar când vine vorba de Youtube, o cameră de 250$ şi un student la Media sau Film înzestrat cu un număr nu prea mare de cunoştinţe tehnice poate ridica popularitatea produsului semnificativ. 

Wikipedia are 25 de milioane de vizitatori unici pe zi, comparativ cu The Guardian cu puţin peste 3.6 milioane şi Independent cu aproape 700 de mii. Să nu uităm că Wikipedia e un site în care oricine poate edita şi crea articole despre orice. De exemplu nu cu mult timp în urmă un o parte dintr-un articol despre Wal-Mart a dispărut. În acest paragraf era vorba despre angajaţi plătiţi mai puţin decât le-a fost promis. A ieşit la iveală că Wal-Mart avea persoane care se ocupau de imaginea online a companiei. Pe Youtube, un clip care părea dintr-un cunoscut buletin de ştiri german a instalat panică printre oameni după ce prezentatorul a anunţat că partidul nazist a ocupat o poziţie ridicată în ultimele alegeri. S-a aflat mai târziu că acest video a fost postat de către acelaşi partid. Panica s-a instalat cu toate că la o privire mai atentă, stema partidului era clar vizibilă în colţul videoului. Interesant e faptul că nu doar noi suntem păcăliţi de acest fenomen. Acum câţiva ani un reporter CNBC a publicat un articol în care conducătorul unei ‘companii’ care se ocupă cu dame de companie ar fi avut scăderi masive în afacere datorită scăderilor salariale ale unor jucători NBA. A luat această ştire de la un băiat de 18 ani de pe Twitter.

Observăm cum muzica, moda sau logica se schimbă datorită mediului online. Vorbesc de producători care cumpără popularitate şi ajung să fie cunoscuţi şi chiar să aibă succes pentru o perioada de timp până când cineva (sau toată lumea) realizează că urmăresc un simplu amator care nu are nici un talent când vine vorba de domeniul în care se află. Cu toţii vedem o mulţime de aşa zişi producători de muzică sau de bloguri promovate de prieteni şi ajungând uneori chiar să explodeze în popularitate. Pentru amatorii implicaţi în muzică e un rai: popularitatea se plăteşte în bani şi cluburi ajung să angajeze amatori doar pentru că şi-au construit o bază de fani bazată pe imaginea online şi nu pe valoarea artistică. Mă întreb cum vor mai deosebi generaţiile viitoare conţinutul de calitate în contrast cu cel produs prin imagine şi zero talent, puţină muncă. 

Cu toate acestea, internetul e un mediu întotdeauna schimbător şi o prezenţă a amatorului pare de neevitat. E o revoluţie similară poate cu cea a apariţiei maşinii de printat în secolul al 15-lea şi informaţia care a fost lăsată să curgă datorită acestei invenţii în secolul 19. Toate clasele sociale au început să îşi permită educaţie prin citit şi la fel avem disponibilă informaţia acum dar dacă nu putem deosebi adevărul de minciună şi calitatea de neprofesionalism, reguli trebuie implementate într-un fel în care libertatea de exprimare să nu fie ameninţată dar în acelaşi timp conţinutul să fie filtrat. Altfel, internetul începe să arate ca distopia lui George Orwell din 1984 cu o entitate atotştiutoare hrănită constant de noi cu informaţie despre noi. Depinde de aceeaşi noi între a ne complace în situaţia în care suntem sau a ne face loc printre pietre pentru a găsi aurul. Atunci recompensa e şi mai mare.