Synology anunţă C2 Object Storage, un serviciu de stocare în cloud
0
Synology a anunţat disponibilitatea lui C2 Object Storage, un serviciu de stocare în cloud, simplu, scalabil şi accesibil, potrivit pentru companii.
Construit nativ cu Amazon S3 API, C2 Object Storage oferă utilizatorilor posibilitatea de a construi o arhitectură complexă de stocare a obiectelor şi de a utiliza instrumentele şi codul existente pentru o varietate de cazuri practice de utilizare.
Dintre acesetea menţionăm: construirea unui data lake, găzduirea web şi media, rularea şi dezvoltarea de aplicaţii cloud, realizarea de copii de rezervă şi restaurarea datelor, precum şi crearea de arhive de date.
Browser-ul de fişiere intuitiv folosit de C2 Object Storage permite utilizatorilor să încarce mai multe fişiere cu o selecţie simplă prin glisare şi plasare, gestionând tot conţinutul dintr-un portal web. Astfel, fişierele pot fi mai uşor de gestionat şi de găsit.
Cu 6.99 dolari pe lună, organizaţiile pot utiliza 1TB de spaţiu de stocare fără taxă suplimentară de transfer. Pentru orice trafic suplimentar, cum ar fi streaming web sau găzduire web, unde datele trebuie descărcate în mod constant şi repetat, C2 Object Storage taxează cu 1 cent pe GB.