REVIEW Panasonic Lumix FZ300 - Bun de luat în vacanţe şi la plimbare prin oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Panasonic Lumix FZ300 este o cameră foto de tip bridge, dar cu câteva caracteristici de luat în seamă: superzoom de la 25mm până la 600mm şi filmare 4K.

Dacă ai fost vreodată interesat de ceea ce produce Panasonic când vine vorba de camere foto, ştii deja că seria GH dispune de filmare 4K şi e recomandată pentru videografie. În lupta cu brandurile mari, clasice, Panasonic a împins mai mult noile tehnologii şi furnizează acum 4K şi pe un bridge, în speţă Lumix FZ300.

Are un senzor de 12 megapixeli de 1/2,3 inci, stabilizare optică pe cinci axe in-body, obiectiv cu zoom 24x de la 25 la 600mm cu diafragmă constantă f/2.8, ecran de 3 inci cu rezoluţie de 1,04 milioane de pixeli, vizor electronic cu rezoluţie de 1,44 milioane pixeli, filmare 4K şi full HD la 60, 30 şi 25 fps, port pentru microfon şi o oarecare rezistenţă la apă şi praf. Nu-i chiar recomandat pentru filmări sau poze în ploaie, dar rezistă la umezeală. 

Dar dacă nu te interesează foarte mult filmarea 4K, mai există o funcţionalitate pentru rezoluţia mare. Panasonic i-a spus 4K Photo şi înseamnă că poţi extrage fotografii de 8MP din videoclipuri. Sau cel puţin aşa a debutat, că acum poţi realiza şi poze 4K cu o cadenţă de 30 cadre pe secundă, astfel încât să nu faci clasicul „tras în rafală“. Alegi apoi cadrul dorit şi ar trebui să ai mereu cele mai bune poze.



Altfel, pe lângă 4K Photo, Panasonic Lumix FZ300 mai are şi un obiectiv superzoom foarte bun: 25-600mm cu o diafragmă constantă f/2.8, ceea ce nu găseşti la alte camere cu un preţ de sub 3.000 de lei. Iar pentru vacanţe, cei mai mulţi oameni ar vrea un dispozitiv potrivit şi pentru poze cu familia, dar şi pentru a surprinde ceva din depărtare. Clasic, categoria bridge a fost pentru utilizatorul obişnuit, cu un balans rezonabil între preţ şi dotări. 

image

FZ300 are şi conectivitate prin WiFi pentru a transmite rapid fotografii către telefon fără să mai ai nevoie de cititor de carduri sau de laptop. E util, dacă obişnuieşti să te plimbi pe străzi, să fotografiezi, apoi să publici online. 

Ce-i mai important despre Panasonic Lumix FZ300

Voi începe din prima cu ce nu este FZ300. Nu este un înlocuitor pentru cele mai bune şi mai puternice camere foto de la Panasonic, Sony, Canon sau Olympus. Trebuie judecat ca un bridge, cu scăpările sale, cu senzorul prea mic pentru poze foarte bune noaptea, dar cu un zoom mai mult decât rezonabil pentru majoritatea utilizatorilor.

Principalele sale atuuri, pe care le-am menţionat şi la notă, este că filmează 4K fără să se supraîncălzească (poţi avea probleme doar cu cardul, dar din cauza vitezei mici a acestuia), obiectivul are un zoom impresionant, are stabilizare optică pe cinci axe şi are rezistenţă la umiditate şi praf. Senzorul este mai mic decât cel de pe FZ1000, iar despre el voi detalia la capitolul următor, dar este un pachet prin care Panasonic încă justifică existenţa segmentului bridge şi o face foarte bine.

mostre foto panasonic lumixfz300 foto razvan baltaretu/adevarul

Apoi, are o construcţie bună nu atât prin calitatea materialelor, că plasticul va fi mereu plastic, ci prin ergonomia pe care o oferă. Ai şi ecran rabatabil şi tactil, astfel încât nu trebuie să te mai întinzi pe jos ca să surprinzi acel cadru „de jos“. Încă îmi pare rău că n-au mai multe camere foto ecran mobil, într-un fel sau altul. 

Când vine vorba de zoom, e silenţios, destul de rapid de la 25mm la 600mm şi stabilizarea in-body ajută destul de mult când eşti la extrema de 24x. Nu te aştepta însă la minuni, nu va compensa un trepied sau o mână stabilă. Şi cam acestea sunt atuurile sale, poate şi butoanele. Pentru unii utilizatori ar putea fi prea dificil de rotit, dar eu le găsesc mai utile aşa, pentru că altfel ar exista riscul să le schimbi poziţia când nu vrei.

image

Pe lista cu probleme, toate încep de la senzor: la 1/2,3 inci este prea mic pentru a spera că după ISO 400 se mai descurcă foarte bine. Din fişierele RAW poţi recupera foarte bine detalii, ba chiar să te alegi cu poză cu o oarecare spaţialitate, dar cele JPG sunt finale şi mai poţi modifica doar luminozitatea, eventual contrastul, şi de multe ori detaliile au de suferit. De asemenea, calitatea elementelor optice din obiectiv nu este la cel mai înalt nivel şi observi asta când pozezi contra luminii. Problema poate fi însă rezolvată cu un filtru.

FZ300, un produs care duce puţin mai departe categoria „bridge“

Se prea poate ca Panasonic să fi vrut să livreze cât mai multe funcţionalităţi (zoom, 4K etc.), iar costurile de dezvoltare au luat din costurile pentru celelalte elemente. Carcasa se simte de multe ori goală, iar pozele la zoom maxim pierd din sharpness. De fiecare dată când n-am fost însă mulţumit cu un cadru, am revenit la preţ, iar la 2.600 de lei e cam greu de găsit o alternativă, ceea ce îl face rezonabil, mai ales pentru ce ziceam: vacanţă, plimbări pe stradă, instantanee, poze cu familia. 

image

Panasonic Lumix FZ300 demonstrează două lucruri, în acelaşi timp: cât de departe a ajuns tehnologia foto-videografică (obiectiv superzoom 24x şi filmare 4K), dar şi că mai există speranţă pentru camerele foto bridge. Nu trebuie să fie scumpe şi degeaba, cum se întâmpla până în urmă cu doi-trei ani. Altfel, după FZ300 rămân cele trei mari avantaje: preţ, capabilităţi video şi foto, obiectiv.

Totuşi, în cazul unor astfel de produse, dacă eşti pretenţios cu calitatea, ar trebui să alegi RAW şi procesare după. Recuperezi detalii pe care procesarea JPG le pierde. Recuperezi latitudine de expunere (dynamic range) şi poţi corecta mai bine balansul de alb. Din păcate, nu ai acelaşi control şi pe filmare. O problemă pe care Panasonic încă o are, şi se vede cel mai bine la Lumix FZ300, e că algoritmul de procesare JPG în cameră de pe produsele de sub seria G este destul de prost şi nu gestionează bine cadrele surprinse la peste ISO 400. Poate rezolvă cu următorul Lumix FZ.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite