Directorul Panasonic Europa: ne trebuie maşini autonome, pierdem prea mult timp în trafic

0
0

Anul acesta, am ajuns la IFA 2015 din Berlin pentru a vedea noutăţile care ne vor face viaţa mai uşoară pe viitor, conform Panasonic. Am discutat cu Laurent Abadie, preşedinte Panasonic Europa, despre acest viitor, iar maşinile autonome, camerele mirrorless şi noutăţile de după smartphone-uri sunt pe listă.

Anul trecut, Laurent Abadie povestea într-un interviu acordat “Adevărul” despre viitorul camerelor foto mirrorless, despre competitivitatea pe piaţa smartphone-urilor şi despre maşinile autonome. Anul acesta am vrut să aflu dacă poziţia Panasonic pe aceste pieţe rămâne aceeaşi, mai ales după Convenţia Panasonic din primăvară, şi aşa am aflat şi pe ce alte produse mizează această companie.

Întâi, am dorit să ştiu dacă Panasonic are de gând să intre într-un final în industria smartphone-urilor şi dacă ar putea veni la pachet cu nişte baterii cu o autonomie cât mai bună. Abadie susţine că Panasonic produce deja dispozitive sau tablete pentru fabrici sau unităţi militare, destinate spre a putea fi folosite în caz de incendiu, sub apă sau în alte situaţii de urgenţă, investiţia fiind un succes.

image

Laurent Abadie, directorul Panasonic Europa. FOTO Răzvan Băltăreţu/Adevărul

Totuşi, Panasonic nu are în plan să intre în bătălia “stupidă” de pe piaţă, competitivitatea fiind deja mult prea mare pentru a mai putea veni ceva viabil.

Firefox OS, punctul forte pentru TV-urile Panasonic

L-am întrebat ce este special la un televizor Panasonic faţă de toate celelalte de pe piaţă pentru ca un consumator să îl ia în calcul drept prima opţiune. “Ne pasă mult de calitate. Nu ne axăm pe marketing, ci pe inginerie. Apoi, încercăm să-l facem un produs de lungă durată, nu ne e teamă că produsele noastre se defectează imediat ce ies din garanţie. Suntem o referinţă încă din trecut şi acum încercăm să mărim calitatea pentru LCD sau LED”, afirmă el.

image

Ne-a spus şi de televizorul Panasonic pe care rulează Firefox OS, lansat în primăvară, şi că acesta va fi printre cele mai rezistente datorită sistemului de operare care este bun şi sigur, în raport cu altele similare. În această primăvară, compania şi-a anunţat noua gamă de televizoare la o conferinţă de presă desfăşurată în Frankfurt. Astfel, Panasonic integrează Firefox OS în ceea ce numeşte Home Screen 2.0, iar cu această trecere face pasul complet în mediul web. Firefox OS este un sistem de operare construit pe standardele web şi a fost lansat iniţial pe telefoane şi tablete. Acum, a ajuns pe televizoare şi, precum webOS, acesta ar putea fi mediul cu adevărat potrivit pentru el.

Succesul camerelor mirrorless şi viitorul altor gadgeturi

Laurent Abadie spune că tehnologia camerelor foto mirrorless a prins extraordinar la public, vânzările crescând accelerat pe mai toate pieţele. A explicat că astfel de camere foto sunt în primul rând mai compacte, iar calitatea pozelor este foarte bună, la nivel de DSLR cu care utilizatorii sunt familiarizaţi din ultimii ani.

Panasonic s-a remarcat cel mai mult pe această piaţă prin seria GH, mai ales cu GH4, care oferă creatorilor de conţinut cel mai bun raport calitate - preţ când vine vorba de producţia video.

Deşi lui Abadie îi place să conducă, pe lângă pasiunea de a găti sau picta, ar prefera maşini autonome. Anul trecut povestise despre cât de importantă este siguranţa şoferilor şi cum Panasonic lucrează deja la sistemul care ar putea să prevină în timp real accidentele. Acum, a fost şi mai categoric, afirmând că maşinile care se conduc singure reprezintă, cu siguranţă, viitorul. Asta cel puţin în oraş, unde traficul este un coşmar.

image

“Se pierde mult timp pentru nimic, mai ales în oraş. Eu aş miza pe maşinile autonome, iar sistemele inteligente vor evita problemele şi noi vom avea mai mult timp”, explică acesta. “De exemplu, ai putea să îţi scrii articolul chiar în timp ce pleci de aici”.

Panasonic mizează, aşadar, din ce în ce mai mult pe noile tehnologii, pierzând startul în prezent pe piaţa smartphone-urilor pentru consumatori obişnuiţi. Totuşi, Abadie a pomenit despre dispozitivele mobile viitoare, care vor fi interconectate şi vor folosi reţele 4G (şi mai târziu 5G). Va trebui însă să mai aşteptăm ca Panasonic să vină cu ceva concret, proiectul fiind încă la stadiul de idee şi nu vor să dezvăluie mai mult.

Cu ce noutăţi a venit Panasonic la IFA 2015

La IFA 2015, Panasonic a prezentat cele mai noi produse cu sloganul “A Better Life, a Better World”, sugerând astfel importanţa pe care compania o acordă îmbunătăţirii stilului de viaţă pentru clienţii săi.

image

Panasonic a prezentat aerul condiţionat care se va adapta singur în funcţie de temperatura corpului tău. Cei de la Panasonic au vorbit şi despre noile sisteme audio cu caracteristici impresionante, precum microsistemul audio SC-PMX100/70 sau camerele Nubo care folosesc tehnologia 4G şi nu au nevoie de WiFi pentru a putea face monitorizarea lucrurilor importante posibilă în orice situaţie.

Cum s-a pornit de la încurajarea unui stil de viaţă sănătos, e important să acordăm atenţie şi la ceea ce mâncăm. Astfel, personalizarea bucătăriei, prin folosirea noilor tehnologii, va face posibilă accesarea unui gadget care să recomande reţete în funcţie de ingredientele existente în frigider şi de preferinţele culinare din fiecare familie. Acest gadget este compus, în primul rând, dintr-un ecran transparent interactiv şi se actualizează continuu în funcţie de nevoile tale.

De asemenea, Panasonic a introdus şi “oglinda interactivă”, care funcţionează cu touchscreen şi îţi poate sugera diverse tipuri de machiaj, arătându-ţi dinainte cum se vor potrivi acestea chipului tău.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri