VIDEO Protest împotriva Guvernului. „Spunem un NU hotărât experimentelor pe angajaţii din România“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii Blocului Naţional Sindical au pichetat luni, 23 octombrie, Prefectura, în cadrul unei acţiuni de protest organizate în 30 de judeţe din România.

Nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a transfera contribuţiile sociale în sarcina exclusivă a angajatului, aproximativ 50 de reprezentanţi ai Blocului Naţional Sindical Sălaj, Filiala Sălaj, au organizat luni, 23 octombrie, de la ora 15, o acţiune de protest în centrul municipiului Zalău.

Sindicaliştii - angajaţi ai Poştei Române Filiala Sălaj şi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean Sălaj - au pichetat Prefectura, solicitând Guvernului României să renunţe la obiectivul de reducere a costului cu forţa de muncă a angajatorului, prin transferul contribuţiilor sociale integral în sarcina salariaţilor.
"BNS nu este de acord cu iniţiativa Guvernului de a transfera contribuţiile sociale din sarcina angajatorului, în a angajatului. Dacă o astfel de iniţiativă va fi pusă în practică, angajatul va lua mai puţini bani la salariu. Nu se ştie nici până la această oră din ce fonduri va fi plătit şomerul sau angajatul aflat în imposibilitate de muncă din cauza unui accident de muncă, salariatul aflat în condiu de boală sau când îşi va lua salariile restante salariatul unei firme intrate în falimen. Toate aceste elemente ne conduc la ideea că acest proiect a fost, de fapt, realizat pe genunchi şi în grabă şi, bineînţeles, împotriva salariaţilor", ne-a declarat Călin Balog, liderul BNS Sălaj.

În opinia acestuia, demersul Guvernului transformă lucrătorul în singurul plătitor pentru susţinerea bugetului Casei de Pensii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. "Aşa ceva nu se întâmplă nicăieri, în nicio ţară europeană, de aceea BNS spune un NU hotărât experimentelor pe angajaţii din România", a mai spus Balog.
Filiala Sălaj a BNS numără aproximativ 1.000 de membri.

Protest BNS Sălaj în centrul Zalăului

Mai puteţi citi:

Miting de amploare al sindicaliştilor Sanitas. Angajaţii din sănătatea sălăjeană protestează în Capitală

Profesorii au ieşit în stradă. „Este o bătaie de joc la adresa educaţiei şi un act de dispreţ la adresa cadrelor didactice“

VIDEO Protest cu sirenele pornite, la Ambulanţă. Care sunt revendicările angajaţilor

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite