Un fecior de sălăjean câştigă premii după premii la concursurile folclorice. Care este modelul de artist pentru Bogdan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bogdan Octavian Hurban, o tânără speranţă a muzicii populare, consideră că la baza unei cariere artistice stă un repertoriu autentic şi respectul faţă de zona folclorică din care provii.

Student la Facultatea de Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei, Bogdan Octavian Hurban este un tânăr sălăjean care şi-a început cariera artistică la o vârstă fragedă. Avea doar opt ani, când încurajat de învăţătoarea lui, a participant pentru prima dată la un concurs de muzică. 

"De când mă ştiu pe această lume, cânt. Am început de mic să învăţ cântecele de copii, cântece bisericeşti, muzica fiind o pasiune pentru mine dintotdeauna. 

Prima dată când am cântat muzică populară am simţit ceva special, de nedescris. Ţin şi acum minte primul meu cântec popular învăţat, "Io-s fecior de sălăjean", pe care l-am cântat în cadrul concursului interşcolar "Voces Primavera", la Zalău. Acesta a fost primul meu contact cu muzica populară, la vârsta de 8 ani".

Muzica populară i-a pătruns în suflet patru ani mai târziu, când a început orele de canto popular sub îndrumarea profesoarei Cornelia Neaga şi când a devenit elev al Clubului Copiilor din Şimleu Silvaniei, alăturându-se Ansamblului de copii si tineri "Barcăul", coordonat de soţii Cornelia şi Gavril Neaga. 

"Ei mi-au explicat conceptele de zonă folclorică şi muzică tradiţională, dezvăluindu-mi frumuseţea zonei noastre, a Văii Barcăului, zona folclorică pe care o reprezint cu mândrie", afirmă tânărul.

Talentul spune că l-a moştenit de la mama lui, cea pe care o consideră primul său profesor de muzică. Ea a fost cea care l-a învăţat primul cântec şi tot ea a fost cea care l-a încurajat să urce pe o scenă pe când avea doar trei ani: "De când am început să particip la concursuri prin ţară şi să cânt la spectacole, ea a fost întotdeauna în public, susţinând-mă, iar pentru asta ii mulţumesc din tot sufletul".

Imagine indisponibilă

Deşi este foarte tânăr, se poate lăuda cu un palmares bogat. Bogdan participat la numeroase concursuri naţionale, fiind laureatul multora dintre ele. 

Printre cele mai importante realizări ale sale se numără câştigarea Trofeului "Lină Chiralină" Brăila 2017, Premiul I în cadrul Festivalului Concurs "In memoriam Vasile Conţiu" 2018 şi Premiul I al Festivalului Cântecului de Cătănie 2018. 

"Concursurile şi totodată premiile obţinute sunt importante în formarea unui artist, însă ceea ce stă la baza unei cariere artistice este autenticitatea repertoriului propriu şi respectul faţă de zona folclorică din care provine interpretul", menţionează interpretul sălăjean.

Foto arhiva personală

Imagine indisponibilă

Mărturiseşte că din întreg repertoriul său are un cântec pe care îl preferă şi care îi generează senzaţii şi trăiri aparte, total diferite de ceea ce simte când cântă alte melodii.

"În codru cu frunza lată" este cântecul care l-a făcut cunoscut în rândul iubitorilor de cântec tradiţional şi pe care i l-a compus profesoara Cornelia Neaga.

Cu acest cântec a participat în anul 2018, la sezonului 2 al concursului "Vedeta populară", de la televiziunea naţională, o experinţă despre care spune că este definitorie pentru parcursul său artistic: "Chiar dacă nu am trecut în etapa următoare, adică în semifinale, am avut parte de multe aprecieri în urma prestaţiei mele din cadrul concursului, atât de la telespectatori, cât şi de la specialişti şi artişti din ţară, ceea ce m-a încurajat enorm. Astfel că pot să spun că această experienţă a fost un câştig pentru mine, ca viitor artist".

Bogdan Octavian Hurban consideră că muzica populară semnifică identitate naţională, o îmbinare a două dintre cele mai frumoase lucruri: muzica şi iubirea faţă de ţară, motiv pentru care este important să o promovăm şi să o ducem mai departe. Ca model artistic îl are pe vestitul cântăreţ de muzică populară Nicolae Furdui Iancu, "un exemplu de verticalitate şi respect pentru scenă", după cum consideră tânărul interpret.

Vă mai recomandăm:

Tânărul care vrea să aducă folclorul mai aproape de noua generaţie. „Aşa-i românul“ şi „Lie Ciocârlie“, cu sunete electronice şi ritmuri tribale

Povestea violonistului care a ajuns, la 35 de ani, cel mai tânăr dirijor de orchestră de muzică populară din România. „Secretul stă în pasiune şi multă muncă“

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite