Tupeul unui şofer prins beat în trafic. S-a urcat din nou la volan, după ce a fost lăsat fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a reuşit performanţa de a fi prins de două ori în aceeaşi zi în timp ce conducea pe drumurile publice în timp ce era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Oamenii legii au oprit în trafic duminică, 12 martie, în jurul orei 14, pe strada Corneliu Coposu din Zalău, un bărbat în vârstă de 56 de ani, care avea, în urma testării cu alcooltestul, o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şoferul a fost condus la spital pentru recoltare de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În plus, poliţiştii i-au suspendat, până la soluţionarea catului, exercitarea dreptului de a conduce.
Păţania nu i-a fost, însă, învăţătură de minte conducătorului auto, care, şase ore mai târziu s-au urcat din nou la volan, chiar dacă nu avea  dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Poliţiştii l-au depistat şi de această dată şi l-au tras pe dreapta pe strada Gheorghe Doja. La testarea cu alcooltestul, aparatul a indicat o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o alcoolemie peste limita legală şi conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Vă mai recomandăm:

Adolescent prins la o săptămână după ce a furat o maşină. Instanţa a respins propunerea de arestare

Încătuşat după ce şi-a făcut un obicei din a conduce fără permis

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite