Şi-au burduşit cardurile cu 120.000 de lei din fraude bancare. Strategia unor tineri care au sustras bani pentru a cumpăra carburanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre tineri au fost aduşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au hotărât să îi plaseze sub control judiciar pentru 30 de zile.

Trei tineri în vârstă de 24, 25 şi 26 de ani din localitatea Coroieni, judeţul Maramureş, se află sub control judiciar pentru următoarele 30 de zile, într-un dosar de fraude bancare, instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Pe doi dintre ei - Răzvan Tuns şi Valeriu Vele-Cosma, anchetatorii i-au vrut după gratii, însă magistraţii Tribunalului Sălaj au respins propunerea, considerând că plasarea sub control judiciar este suficientă.

Potrivit informaţiilor furnizate de către oficialii Parchetului, în perioada 24 august 2017-aprilie 2018, folosind o aplicaţie de pe telefonul mobil, au efectuat transferuri neautorizate de suma de bani din conturile a 11 persoane - două dintre ele, din Sălaj - pe cardurile pe care inculpaţii le aveau la Rompetrol. Mai apoi, cei trei maramureşeni s-au folosit de creditul cumulat pe carduri pentru a achiziţiona combustibil şi diverse produse alimentare şi nealimentare din benzinăriile Rompetrol şi staţiile partenere. Prin această metodă, tinerii au subtilizat din conturile persoanelor vătămate peste 115.000 de lei, bani din care au achiziţionat peste 7.000 de litri de carburanţi. Mai apoi, comercializau benzina şi motorina pe piaţa neagră, sub preţul de la pompă.

Bărbaţii au fost reţinuţi joi, 27 aprilie, doi dintre ei aduşi o zi mai târziu în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţiile de acces fără drept la un sistem informatic, operaţiuni de retragere de numerar fără acordul titularului. Tribunalul Sălaj a respins propunerea, dispunând măsura controlului judiciar. Decizia a fost contestată de către procurorul de caz, la Curtea de Apel Cluj, acesta invocând gravitatea faptelor, valoarea mare a prejudiciului dovedit până în acest moment, precum şi repretabilitatea infracţiunilor.

Mai puteţi citi:

Rechizitoriul unei fraude de 1 milion de lei din bani europeni. Cum s-au falsificat documentele pentru construirea unui centru de afaceri

Reţea specializată în fraudă informatică, destructurată de procurorii DIICOT. Metoda ingenioasă prin care au furat bani din bancă

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite