Fiscul preia contribuţiile la Sănătate. Datornicii, somaţi să-şi plătească restanţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Sălaj va preda la 1 iulie către Direcţia Generală a Finanţelor Publice administrarea contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice la Fondul de Sănătate.

Este vorba despre persoanele fizice autorizate, persoanele care au activităţi independente, activităţi familiale şi persoanele care deşi nu înregistrează venituri, plătesc contribuţia la nivelul minim garantat pentru a fi asiguraţi. “Este un proces foarte laborios, foarte complex, deoarece în bazele de date ale CAS Sălaj se află peste 26.000 de astfel de persoane”, explică trecerea la ANAf a acestor date Claudiu Bîrsan, preşedintele CAS Sălaj.

În proiectul de ordin care va reglementa activitatea de predare a documentelor, a bazelor de date, sunt prevăzute toate documentele care trebuie întocmite pentru fiecare persoană în parte în vederea individualizării cu exactitate a datoriilor la Fondul de Sănătate (principale şi accesorii), a procedurilor de executare silită acolo unde este cazul, a litigiilor aflate pe rol. “Solicităm în acest sens tuturor persoanelor care înregistrează venituri din activităţi independente, care se află sau nu în evidenţele CAS Sălaj, să se prezinte la ghişeele instituţiei pentru a-şi reglementa situaţia la zi, pentru a evita aglomeraţia atunci când termenul predării se apropie”, a completat Bîrsan. Potrivit acestuia, din cele 26.000 de persoane fizice din evidenţele CAS Sălaj, aproape 3.000 erau înregistrate cu creanţe la sfârşitul lui 2011.

În perioada următoare CAS Sălaj va înştiinţa toţi contribuabilii prin scrisori recomandate prin confirmare de primire privind situaţia lor financiară şi contul deschis în trezoreria statului pentru virarea contribuţiei.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite