Curba care „proiectează” maşinile direct în case
0O înclinaţie cel puţin ciudată a curbei de pe Kossuth, intersecţie cu Şaguna, face ca la fiecare câteva luni un TIR sau o maşină să se oprească în zidurile caselor din zonă.
Cel mai afectat de această situaţie pare să fie inspectorul şcolar general Ioan Abrudan, care spune că a şi pierdut şirul evenimentelor de acest gen în urma cărora a fost nevoit să-şi reconstruiască anexele distruse.
Ultimul accident în curba cu pricina a avut loc chiar la sfârşitul lunii trecute. Un camion încărcat cu şpan s-a răsturnat peste poarta şi gardul inspectorului şcolar general, tocmai în momentul în care muncitorii lucrau la refacerea lui şi a garajului situat câţiva metri mai sus, deteriorate după un alt incident similar. „Cel mai crunt a fost în 4 decembrie 2005, când m-am trezit în curte cu 40 de tone de fier vechi, iar în 2007 un TIR de Bucureşti încărcat cu porumb boabe s-a răsturnat peste garaj. Chiar am rămas atunci, după ce a trecut totul, cu opt saci de porumb în garaj”, povesteşte zâmbind Abrudan. Inspectorul şcolar general spune că, din cauza deselor accidente care au loc în faţa casei sale, soţia şi fiica sa „trec tot timpul în fugă pe acolo. Sunt terorizate”.
Acum, acasă la Ioan Abrudan este iar şantier, pentru că inspectorul trebuie să îşi repare din nou gardul şi poarta distruse de ultimul accident. „Le-am şi spus meşterilor că o se le dau mai mult acum (bani – n.a.), pentru că ştiu că oricum voi mai avea nevoie de ei”, glumeşte cu amărăciune el.
Şi artistul Ioan Seleşi, care locuieşte în blocul de lângă casa lui Abrudan, confirmă gravitatea situaţiei. „Când s-a răsturnat TIR-ul cu cereale am avut şi eu porumb până la nivelul balconului. Norocul a fost că, până acum, de câte ori s-a întâmplat câte un astfel de accident, nu s-a aflat nimeni pe trotuar. Că altfel ar fi fost şi victime, nu doar pagube”, precizează el.
„Necazul e că aici trec toate TIR-urile încărcate cu marfă care ies din ţară pe la Petea. Nu au pe unde prin altă parte. Şi ce este şi mai grav este că tot pe aici trec şi maşini grele cu încărcătură periculoasă. Doamne fereşte să se răstoarne şi una de-asta, că sunt rase de pe faţa pământului toate casele din zonă”, îl completează Abrudan.
Locuitorii din zonă susţin că de vină pentru desele accidente care au loc aici este amenajarea greşită a curbei. Este vorba despre o curbă la stânga (în sensul de mers dinspre Poliţie spre ieşirea din oraş către Cluj), în rampă, în care înclinarea în curbă este făcută fix invers: adică în loc ca interiorul curbei să fie mai jos, el este mai înalt decât exteriorul. Astfel , maşinile care trec pe acolo, împinse oricum spre exteriorul curbei de forţa centrifugă, sunt aruncate de pe drum şi din cauza înclinaţiei greşite date curbei.
Locatarii spun că şi proasta semnalizare a curbei este de vină pentru accidente. „Nu este nici un semn care să te avertizeze că urmează o curbă deosebit de periculoasă până când ajungi la mijlocul curbei, nici pe sensul de urcare, nici pe cel de coborâre”, explică Ioan Seleşi.
Poliţiştii confirmă: curba este înclinată greşit şi nesemnalizată
Comisarul şef de poliţie Viorel Vicaş, şeful Biroului rutier pentru mediul urban din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, confirmă că de vină pentru toate accidentele petrecute acolo este înclinaţia greşită dată curbei. Poliţistul susţine, însă, că responsabilă pentru această situaţie este Primăria Municipiului Zalău, în a cărei administrare se află porţiunea de drum respectivă.
Contactaţi de reporterul ADS, reprezentanţii primăriei ne-au declarat că municipalitatea nu dispune, în momentul de faţă, de fonduri suficiente pentru a efectua lucrări de modificare a înclinaţiei, dar că a solicitat Poliţiei Rutiere limitarea la 30 de kilometri pe oră a vitezei în zonă. „Cererea de limitare a vitezei vine şi ca urmare a faptului că majoritatea accidentelor au avut loc ca urmare a „neadaptării vitezei la condiţiile de drum””, precizează Radu Nistorescu, managerul public al oraşului.
În privinţa nesemnalizării curbei am primit de la reprezentanţii municipalităţii o explicaţia cel puţin hazlie: nu se pune indicator înainte de curbă, pe sensul dinspre Poliţie, pentru că cei care ies de pe Kossuth şi coboară pe Şaguna nu trebuie să ia curba!