Consumatori de droguri de la vârsta de 11 ani în judeţul Sălaj. În total, 18 persoane au fost trimise în judecată într-un dosar de trafic de etnobotanice
0
Procurorii DIICOT Sălaj au finalizat, săptămâna aceasta, un dosar complex de trafic de droguri de risc şi mare risc, în care consumatorii identificaţi au vârste ce pornesc de la 11 ani.
18 persoane au fost trimise săptămâna aceasta în judecată într-un dosar vizând constituirea de grup infracţional organizat şi operaţiuni cu substanţe psihoactive, cunoscute ca şi ”etnobotanice”, instrumentat de DIICOT Sălaj. Gravitatea cazului constă nu doar din numărul mare de consumatori (de ordinul sutelor), dar mai ales din vârsta acestora, anchetatorii identificând printre clienţii grupării copii cu vârste de 11 ani.
”Este pentru prima oară în activitatea mea de procuror de crimă organizată când identific pentru audieri copii de 11 ani”, susţine Dan Buduşan, procurorul şef al DIICOT Sălaj, spunând că printre consumatori se regăsesc mai mulţi copii de această vârstă.
Drogurile vândute în Sălaj au adus 90.000 de lei furnizorului
Drogurile de risc vândute în Sălaj, cunoscute sub denumirea de ”etnobotanice”, erau furnizate grupării de un bărbat din Craiova, Constantin Grigorie, singurul dintre cei 18 inculpaţi care nu este din Sălaj. Potrivit procurorului de caz, Dan Bubuiug, numai în perioada 2013 – 2014, bărbatul a încasat din drogurile vândute ”en-gros” în Sălaj peste 90.000 de lei.
Substanţele psihoactive trimise la vrac în Sălaj prin firme de curierat erau, apoi, porţionate de ceilalţi membri ai grupării cu ajutorul unor cântare electronice şi ambalate în plicuri transparente. Un astfel de plic cântărea 0,25 - 0,33 grame, dozele astfel porţionate fiind vândute apoi pentru sume cuprinse între 30-50 lei. În Zalău, drogurile se vindeau în special în cartierele Dumbrava I, Dumbrava II, Simion Bărnuţiu, zona Astralis, cu precădere în apropierea unităţilor de învăţământ. Gruparea vindea droguri şi în oraşele Jibou şi Şimleu Silvaniei, vizate fiind în special zonele adiacente unităţilor de învăţământ şi localurile frecventate de tineri.
Minor, judecat pentru trafic de cocaină
Printre membrii reţelei se numără şi un minor, despre care procurorii spun că ar fi oferit unor colegi cocaină. El va fi judecat pentru trafic de droguri de mare risc.
Copii consumatori de droguri, internaţi la Psihiatrie
Dan Bubuiug spune că aşa-zisele etnobotanice vândute de grupare nu aveau aproape nimic în comun cu plantele, exceptând faptul că substanţa psihoactivă era stropită pe o masă vegetală care are proprietate de a arde, putând fi rulată, astfel, în ţigări şi fumată. Efectele acestor substanţe chimice asupra tinerilor consumatori sunt devastatoare. ”Copiii audiaţi vorbesc de halucinaţii – văd tot felul de lucruri. Unii au ajuns să fie internaţi la Psihiatrie. Alţii au condamnări pentru furt, pentru că au furat din casă şi de unde au apucat în încercarea de a face rost de bani pentru droguri”, spune Bubuiug.
Pedepsele mici încurcă anchetele
Procurorul atrage, însă, atenţia, că, în ciuda pericolului pe care îl prezintă consumul acestor aşa-zise etnobotanice, pericol probat şi de analizele efectuate în acest dosar, pedepsele sunt subevaluate de legislaţia în vigoare, iar asta are consecinţe asupra anchetei. ”Cu noul Cod Penal, pedeapsa pentru trafic de droguri de risc a scăzut la închisoare de la 3 luni la 3 ani sau amendă penală. Chestiunea asta face imposibilă desfăşurarea unor activităţi cu tehnici de investigare speciale, cum sunt ascultările, care nu se pot face dacă pedeapsa nu este peste 5 ani”, explică procurorul de caz, Dan Bubuiug.
”Sunt substanţe chimice, care produc aceleaşi efecte ca şi drogurile de mare risc, poate mai rău. De altfel, Europol, care adună din toate ţările Europei date despre substanţele noi care apar pe piaţă, a introdus în tabelul substanţelor de mare risc toate aceste droguri aşa-zis legale existente. Problema este că traficanţii sunt mereu cu un pas în faţă: când o substanţă este declarată de mare risc, schimbă formula chimică şi ea nu mai este incriminată”, explică procurorul mecanismul prin care afacerile cu etnobotanice continuă să prospere la limita legii.
JWH210 – substanţa de pe piaţa drogurilor din Sălaj
Substanţa psihoactivă conţinută de drogurile vândute de grupare este, potrivit procurorului de caz, în special JWH210, o substanţă canabinoidă, de sinteză, cu efect analgezic. Substanţa nu apare nici în tabelul drogurilor de mare risc (unde sunt incluse, însă, două formule apropiate – JWH250 şi JWH073) şi, deocamdată, nici în cel al drogurilor de risc (prevăzute de Legea 194/2011), fiind cel mai probabil o derivaţie foarte recentă a unui drog incriminat de lege.