Concurenţă pentru posturile de şefi în Poliţie. Cine sunt ofiţerii care vânează cele mai înalte fotolii din IPJ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi poliţişti îşi încearcă norocul pentru cea mai înaltă funcţie din IPJ Sălaj, alţi doi luptă pentru fotoliul de adjunct, iar cinci s-au înscris în competiţia pentru şefia Poliţiei Municipale.

Şapte ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj şi-au depus dosarele pentru concursurile ce vor avea loc în perioada următoare pentru ocuparea a celor mai importante trei posturi de conducere din cadrul instituţiei.

Cea mai intensă bătălie se va da pentru şefia Poliţiei Municipiului Zalău, unde s-au înscris nu mai puţin de cinci ofiţeri: Gabriel Terheş, actualul desemnat la comandă, Pompiliu Sturzu, adjunctul de la Municipală, Florin Lupu, şeful Biroului Ordine Publică, Teodor Ardelean, cel care conduce Secţia de Poliţie Rurală Crasna şi Sorin Pop, şeful Biroului de Investigaţii Criminale. Câştigătorul va fi stabilit în 14 noiembrie.

Pentru scaunul de inspector şef, lupta se va da şi de această dată între actualul desemnat şi fost împuternicit la comanda Inspectoratului, Miron Ştirb, şi Gabriel Terheş, desemnat la conducerea Poliţiei Zalău. Cei doi şi-au mai încercat norocul şi la concursul din luna septembrie, însă atunci niciunul nu a reuşit să promoveze. Concursul va avea loc în 6 noiembrie, la sediul IGPR.

Al doilea post din Poliţia sălăjeană, ocupat în prezent, prin împuternicire, de către ginerele primarului din Zalău, Călin Rolnic, este râvnit tot de doi ofiţeri. Este vorba despre Sorin Pop, şeful Biroului de Investigaţii Criminale, şi Cosmin Mureşan, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, care vor trece prin emoţiile concursului în 14 noiembrie.

Mai puteţi citi:

Concursuri pe bandă rulantă în IPJ. Ce posturi sunt puse la bătaie

Şeful Poliţiei Sălaj se întoarce pe postul de adjunct. Cine asigură comanda Inspectoratului

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite