Cine sunt cei care ne conduc judeţul. Politicienii care ne decid soarta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu sunt baroni locali dar au înhăţat puterea şi nu par dispuşi să o lase degrabă din mână. Este descrierea, pe scurt, a celor care ne conduc judeţul şi municipiul reşedinţă.

Fost ofiţer de Securitate, Tiberiu Marc este preşedintele PSD Sălaj şi de 10 ani preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj. Nu are funcţie de conducere, la nivel naţional, în PSD, dar a avut, spre exemplu, suficientă influenţă politică încât în urmă cu un an, când conform algoritmului politic stabilit la nivel naţional de USL funcţia de prefect al judeţului ar fi trebuit să revină, în Sălaj, PNL-ului, el a reuşit să învingă algoritmul şi să-şi impună propriul om în funcţia de prefect - Ionel Ciunt.


 Tiberiu Marc (preşedintele PSD Sălaj) conduce judeţul, neîntrerupt, de 13 ani. Mai întâi, a fost prefect, în perioada 2001 - 2004, pentru ca din 2004 să se instaleze comod în fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean, pe care pare că nu i-l poate lua nimeni. A câştigat, lejer, alegerile pentru preşedinţia Consiliului Judeţean şi în 2008 şi în 2012 şi le va câştiga, probabil, la fel de lejer şi în 2016 dacă va dori.


Înainte de a deveni şeful judeţului, Tiberiu Marc a făcut carieră în Securitate. A lucrat acolo cinci ani, între 1986 şi 1991, în domeniul contraspionajului economic, axându-se pe probleme de agricultură şi industrie alimentară. S-a retras din activitatea de informaţii în 1991, cu gradul de căpitan. Pentru trecutul său comun cu Securitatea, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj a ajuns şi în instanţă, Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii acuzându-l în 2008 că ar fi făcut poliţie politică. Marc a contestat în instanţă cele constate de CNSAS, însă în 19 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti i-a respins contestaţia şi a constatat calitatea de lucrător de Securitate a lui Tiberiu Marc. Preşedintele CJ a atacat decizia Curţii de Apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,  recursul înaintat de Tiberiu Marc admis în decembrie 2010. Decizia instanţei supreme din decembrie 2010 este irevocabilă şi stabileşte că Tiberiu Marc a fost ofiţer de Securitate dar nu a făcut poliţie politică.


După ce şi-a încheiat socotelile cu Securitatea, Tiberiu Marc a lucrat câţiva ani în mediul privat, ca director economic la câteva companii din judeţ. În politică a intrat în 2000, înscriindu-se în PSD, devenind în scurt timp preşedintele Filialei Sălaj.


Ca şi avere, Tiberiu Marc nu poate trece drept o persoană foarte bogată, având, potrivit celei mai recente declaraţii de avere,  trei parcele de teren, câte una în Zalău, Panic, respectiv Sacadat – judeţul Bihor şi o casă de locuit în Zalău. La capitolul autoturisme, preşedintele Consiliului Judeţean se laudă cu o Dacia 1100 fabricată în 1970.

image


Primarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu (preşedintele PNL Sălaj), are un parcurs în viaţa politică şi în funcţii publice foarte asemănător cu cel al lui Tiberiu Marc. A intrat în politică în 1998, în PD, iar doi ani mai târziu a intrat în Executivul Primăriei Zalău, mai întâi ca viceprimar. Este ales, în 2004, primar al Zalăului, păstrându-şi mandatul şi după alegerile din 2008, pe care le câştigă detaşat în urma unui scandal iscat în PD, scandal care s-a lăsat cu înscrierea lui Căpîlnaşiu în PNL. Cu PNL a câştigat alegerile locale pentru Primăria Zalău şi în 2012, ajungând, astfel, la cel de-al treilea mandat de primar.


Inginer mecanic de meserie, Căpîlnaşiu a lucrat mai întâi la Armătura, după care şi-a deschis o firmă de instalaţii, care funcţionează şi astăzi. După avere, se situează printre fruntaşii topului celor mai înstăriţi edili de municipii, cu case în proprietate în Zalău, Hida şi Vânători.


Înainte de rămâne fără terenul din Valea Miţii, primarul ocupa şi locul 3 la nivel naţional după suprafaţa de teren deţinută. Pentru acel teren, primarul a fost cercetat de DNA, fără consecinţe legale asupra edilului.
Consecinţele i-ar putea veni, însă, din altă parte, Radu Căpîlnaşiu fiind declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate pe motiv că ar fi reprezentat municipiul în adunările generale a acţionarilor la două societăţi în care Consiliul Local este acţionar. Primarul a contestat raportul ANI, însă Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia acestuia. Căpîlnaşiu a anunţat, însă, că va merge mai departe cu acţiunea, la Înalta Curte de Casaţie Justiţie.

Citeşte şi Cei mai influenţi politicieni ai Sălajului: liderul PDL Lucian Bode, UDMR-istul Seres Denes şi social-democratul Tiberiu Marc

Securiştii şi turnătorii Sălajului: Nume sonore de pe scena politică, pe statele de plată ale Securităţii


 

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite