Cei cinci fraţi ai bebeluşului ars de viu de părinţi, luaţi de stat din familie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bebeluşul avea arsuri pe 80 la sută din corp
Bebeluşul avea arsuri pe 80 la sută din corp

Informaţia a fost dată de Andreea Paul Vass, care i-a întâlnit ieri, duminică, pe micuţi la Centrul Social Multifuncţional din Cehu Silvaniei, unde consilierul prim-ministrului României s-a aflat pentru o acţiune caritabilă, derulată în parteneriat cu UNICEF, Asociaţia "Salvaţi Copiii" şi organizaţiile de femei şi de tineret ale PDL Sălaj.

Informaţia ne-a fost conformată şi de Violeta Milaş, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. "Am reuşit să-i luăm pe copii din familie şi să-i ducem la Cehu Silvaniei. S-a întâmplat vineri. Am fost acolo, la Romita, cu Poliţia Jibou", a precizat directorul. Luarea celor nouă minori din grija părinţilor s-a făcut în baza unei decizii judecătoreşti şi vine după ce părinţii micuţilor sunt cercetaţi penal într-un dosar în care sunt acuzaţi de ucidere din culpă a fetiţei lor în vârstă de nici două luni. Grozăvia s-a întâmplat la sfârşitul lunii octombrie, în momentul în care cei doi soţi se aflau la câmp pentru igienizarea unui teren cultivat cu porumb. Au strâns cocenii rămaşi în grămezi, cărora le-au dat foc, "uitând", spun ei, că pe una dintre ele o aşezaseră pe ultima lor născută. Deşi fetiţa a fost transportată cu un elicopter la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, arsurile ce i-au afectat 80 la sută din corp i-au fost, în cele din urmă, fatale, murind după trei zile.

Cazul a fost readus în atenţie ieri de Andreea Vass, pornind de la vizita în scop caritabil pe care consilierul prim-ministrului României a făcut-o ieri dimineaţă la Centrul Social Multifuncţional Cehu Silvaniei. “Am găsit acolo un copilaş căruia părinţii i-au ars mâinile pentru a-l trimite, apoi, la cerşit. În acelaşi timp, este de maximă actualitate şi cazul bebeluşului “uitat” de părinţi pe o grămadă de coceni căreia i-au dat foc, cei cinci fraţi ai bebeluşului ars de viu aflându-se, acum, tot în centrul de la Cehu Silvaniei. Mă întreb – ce facem noi, instituţiile publice pentru aceşti copii? Ce atitudine luăm?”, a punctat Andreea Vass, în cazul unei dezbateri pe tema drepturilor copiilor organizată ieri la Primăria Municipiului Zalău.

Discuţia a avut loc la o dezbatere pe tema drepturilor copiilor, organizată ieri la Primăria Municipiului Zalău pentru marcarea împlinirii a 22 de ani de la adoptarea de către ONU a Convenţiei cu privire la drepturile copilului. A fost prezentă acolo şi Mihaela Manole, reprezentata Asociaţiei “Salvaţi Copiii”, care a tras, la rândul ei, atenţia celor prezenţi la dezbatere asupra lacunelor legislative din domeniul protecţiei drepturilor copiilor. Una dintre ele ar fi, potrivit Mihaelei Manole, problema copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, care nu sunt protejaţi deloc de lege. “Nu există norme clare care să-I ajute pe cei din instituţiile publice să-i protejeze pe aceşti copii”, a explicat ea.

Zalău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite