Avansări în grad de Ziua Poliţiei Române. Vezi cine a fost avansat înainte de termen

0
Publicat:
Ultima actualizare:
92 de poliţişti au fost avansaţi în grad de Ziua Poliţiei Române
92 de poliţişti au fost avansaţi în grad de Ziua Poliţiei Române

92 de poliţişti sălăjeni au fost avansaţi în grad astăzi, 23 martie, cu ocazia festivităţilor organizate de Ziua Poliţiei Române. Doi dintre ei au fost avansaţi la gradul urmâtor celui deţinut până acum înainte de termen, motivat de merite deosebite, iar restul de 90 au fost avansaţi la termen.

Pentru 92 de poliţişti, Ziua Poliţiei Române din acest an nu a fost doar un moment festiv ci şi unul care le va aduce, de luna viitoare, ceva bani - mărunţi - în plus la salariu. Asta pentru că ei au fost înaintaţi în grad, unii înainte de termen, pentru merite deoasebite în activitatea proefsională, iar alţii care împlineau anul acesta termenul legal de avansare. Potrivit listei dată citirii în cadrul unei şedinţe festive de către comisarul şef de poliţie Iosif Vlaic, şeful Servicului de Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, din prima categorie, a celor avansaţi înainte de termen fac parte doar doi poliţişti. Este vorba despre inspectorul de poliţie Cristian Mureşan, care devine acum inspector şef, şi agentul şef Gheorghe Mureşan, avansat la gradul de agent şef principal.

La termen au fost avansaţi în grad cinci comisari - deveniţi acum comisari şefi, 15 subcomisari, care au primit gradul de comisari, 10 inspectori - avansaţi la gradul de subcomisari, şi cinci subinspectori, deveniţi de-acum inspectori. Printre ofiţerii avansaţi în grad astăzi se numără şi purtătorul de cuvânt al IPS Sălaj, Tincuţa Dumuţa, care este de acum subcomisar de poliţie.

Au fost avansaţi în grad, de asemenea, şi 55 de agenţi de poliţie.

Pe lângă avansări în grad, poliţiştii au avut parte astăzi şi de recunoaşterea unor merite din partea Corpului Naţional al Poliţiştilor, recunoaştere concretizată prin cinci plachete şi 11 diplome de merit.

Zalău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite