Vaslui: Fostul şef de la criminalistică, acuzat de fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Popa, fostul şef al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Vaslui
Robert Popa, fostul şef al Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Vaslui

Comisarul şef  Robert Popa, fostul şef al Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui este acuzat că, în perioada 2009-2010, a încasat ilegal sporuri băneşti.

În dosarul 34/P/2010 înaintat de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Serviciul Teritorial Iaşi, se arată că Robert Popa a falsificat personal şi i-a instigat pe unii poliţişti din subordinea sa să falsifice documente legale ale Serviciului, în sensul atestării prezenţei sale la anumite evenimente  specifice (cercetări la faţa locului, necropsii, trageri cu arma), care presupuneau efectuarea unor activităţi ce dădeau dreptul la acordarea sporurilor de 50% şi 26 % menţionate.

Prin aceste fapte bugetul IPJ Vaslui a fost prejudiciat cu suma de 1.067,45 de lei. Potrivit rechizitoriului, şeful Serviciului Criminalistic este cercetat, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, instigare la fals intelectual şi instigare improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite