Un şofer care ducea 13 copii într-o excursie la Bârlad, prins băut la volanul microbuzului

0
Publicat:

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Miroslava, judeţul Iaşi, aflat la volanul unui microbuz care ducea mai mulţi copii într-o excursie în Bârlad, a fost depistat, sâmbătă, sub influenţa băuturilor alcoolice, pe DN 15D.

Arhiva foto
Arhiva foto

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier, care acţiona pe DN 15D, în zona intersecţiei cu DJ 247, în comuna Ştefan cel Mare, a oprit, pentru verificare microbuzul care efectua o cursă ocazională de transport persoane pe traseul Miroslava - Bârlad. Pe lângă copii, în mijlocul de transport se mai aflau un cadru didactic şi doi părinţi, scrie Agerpres.

"Conducătorul microbuzului, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Miroslava, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În momentul opririi, în microbuz se mai aflau 13 pasageri minori, cu vârste între 6 şi 7 ani şi trei persoane adulte care însoţeau grupul. Faţă de bărbat a fost dispusă măsura sancţionării contravenţionale cu amendă de 2.900 de lei", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Totodată, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile. Mijlocul de transport a fost imobilizat.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite