Un autoturism a ars ca o torţă după ce un tânăr beat şi fără permis a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pod

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul a avut loc miercuri seara în apropiere de localitatea vasluiană Pădureni şi din maşină a rămas un morman de fiare afumate. Tânărul care se afla la volanul maşinii a fost identificat la scurt timp după părăsirea locului accidentului

Accidentul a avut loc pe un sector de drum aflat în apropiere de localitatea Pădureni, judeţul Vaslui, în seara zilei de miercuri, 23 martie. Din primele cercetări efectuate de poliţiştii de la Biroul Rutier Huşi reiese că un tânăr de 20 de ani, din Pădureni, a luat maşina unchiului său şi a plecat la o plimbare deşi nu avea permis de conducere. În timp ce circula pe DJ 244 C a pierdut controlul volanului intrând într-un cap de pod. Imediat maşina s-a aprins şi tânărul a fugit de la locul faptei.

Un trecător a văzut maşina incendiată şi a sunat la 112. Imediat, la faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Rutier Huşi care au găsit  autoturismul aflat în flăcări. Incendiul a fost stins de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui dar nu au reşit să mai salveze nimic din el.

„Poliţiştii au efectuat cercetări şi au identificat persoana implicată în eveniment ca fiind A. Albert, de 20 ani, din comuna Pădureni. Acesta, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a luat autoturismul care aparţinea unei rude şi s-a deplasat cu acesta pe D.J 244 C, pe raza comunei Pădureni. În autoturism se afla şi un prieten al acestuia. După producerea evenimentului rutier, A. Albert a părăsit locul respectiv şi s-a deplasat pe raza satului Rusca unde a fost depistat de poliţişti”, se precizează în comunicatul de presă al ISJ Vaslui.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o valoare de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.    În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi distrugere din culpă.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite