Tertipul folosit de creatorul de modă din Bârlad pentru a scăpa de acuzaţia de viol. Încercarea disperată de a valida un acord de mediere, declarat nelegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvian Spiridon este arestat la domiciliu
Silvian Spiridon este arestat la domiciliu

Creatorul de modă Silvian Spiridon, acuzat că a violat o elevă olimpică din Bârlad, a înaintat o cerere prin care solicită consfinţirea acordului de mediere încheiat cu mama victimei, deşi documentul a fost declarat nelegal. Luni, Judecătoria Bârlad va decide dacă revocă arestul la domiciliu impus inculpatului.

Acţiunea a fost înregistrată vineri la Judecătoria Bârlad, instanţă care, iniţial, a dispus cercetarea tânărului în stare de libertate. În paralel, avocaţii lui Silvian Spiridon au înaintat la aceeaşi insanţă o cerere de revocare a arestului la domiciliu, solcitare care urmează a fi judecată luni, 18 ianuarie.

Silvian Spiridon a fost arestat la domiciliu pe 13 ianuarie, printr-o hotărâre a Tribunalul Vaslui, instanţă care a declarat nul acordul de mediere încheiat de inculpat cu mama victimei chiar în ziua în care Judecătoria Bârlad judeca propunerea de arestare înaintată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. 

Dincolo de presiunile exercitate asupra victimei şi familiei acesteia, în motivarea hotărârii de arestare la domiciliu, judecătorii arată că acordul de mediere este nul şi asta pentru că, în momentul semnării documentului, victima se afla sub tutela Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, iar drepturile părinteşti ale mamei erau suspendate. Eleva olimpică este crescută de mamă şi bunică, tatăl a murit într-un accident înainte de a se naşte.

Pe 7 ianuarie, directorul general al DGASPC Vaslui a semnat ordinul de plasare în regim de urgenţă a elevei de 17 ani, după ce mama victimei a cerut ajutorul specialiştilor, afirmând că nu poate face faţă situaţiei de criză, asupra lor fiind efectuate presiuni, intimidări dar şi o campanie de umilire şi ridiculizare a victimei. Internată la un centru de specialitate al DGASPC, minora a fost învoită în cursul zilei de 7 ianuarie să meargă acasă pentru a-şi lua haine de schimb.

Acord de mediere, semnat sub presiune

În acelaşi timp, Spiridon era prezentat în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. Apărată de un avocat din oficiu, victima a fost sunată se prezinte de urgenţă că mama sa la Parchet. Acolo, avocatii, atât cel care o apăra, cât şi cel al inculpatului, profitând de starea psihică şi emoţională survenită evenimentului traumatizant, a încurajat-o pe mamă se semneze acordul de mediere, invocând că fata ar putea fi târâtă prin instanţe ani de zile, iar la final inculpatul să scape cu o pedeapsă foarte mică. Dorind să nu îşi mai expună fiica unui proces chinuitor, mama a semnat contractul de mediere, fără a şti însă că drepturile sale părinteşti erau suspendate.

Acordul de mediere a fost prezentat Judecătoriei Bârlad, care, pe 8 ianuarie, a respins propunerea de arestare a lui Silvian Spiridon. În momentul în care au aflat că mama victimei a semnat un acord de mediere, reprezentanţii DGASPC Vaslui au înaintat o informare Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, arătând că aceasta nu avea drept să semneze respectivul acord. 

Apărătorii creatorului de modă, susţin că acordul de mediere ar fi fost încheiat în condiţii legale şi ridică suspiciuni în privinţa măsurii de protecţie luată împotriva victimei, că nu ar fi fost respectaţi paşii legali, în sensul emiterii unei ordonanţe preşedinţiale pentru plasarea minorei în regim de urgenţă.

Cum a fost plasată victima la Protecţia Copilului

Reprezentanţii DGASPC Vaslui au precizat pentru "Adevărul" că măsura de protecţie luată faţă de minoră în acest caz s-a făcut respectându-se prevederile Legii 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care stipulează că plasamentul în regim de urgenţă este o masură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileste pentru copilul abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă. Pentru un copil aflat într-o astfel de situaţie, măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care se găseşte copilul.

Judecătorii Tribunalului Vaslui care au judecat contestaţia formulată de procurori au arătat că "C acordul de mediere nr.1/7 ianuarie 2016 încheiat în baza acordului de mediere nr 1/ 7 ianuarie 2016, Frăţiman Carmen - birou mediator, nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi considerat caz care să împiedice punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale", dispunând luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpat.

Silvian-Andrei Spiridon (29 ani) este obligat de instanţă ca pe durata arestului la domiciliu să nu comunice în niciun fel cu victima şi cu cei cinci martori, să nu părăsească locuinţa decât în situaţia în care este chemat să se prezinte în faţa organelor judiciare, la solicitarea acestora. Pe numele inculpatului a fost dat consemn la punctele de trecere a frontierei. Instanţa a atenţionat că "în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive".

Olimpica supusă unei agresiuni sexuale violentă

Potrivit anchetatorilor eleva olimpică a fost supusă în prima zi de Crăciun, anul trecut, unei agresiuni sexuale violente, în timp ce se întoarcea dintr-un club. Medicii legişti au arătat în expertiza medico- legală că tânăra a avut nevoie de 5 -6 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile identificate în zona anală şi 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile din zona genitală. 

Medicii legişti au descoperit pe trupul fetei mai multe urme de violenţă, escoriaţii, echimoze, semne care confirmă că aceasta a încercat să se apere.

Pe aceeaşi temă:

Olimpica violată de un afacerist şi trădată de avocaţi, încurajată de concetăţeni. Oameni au iniţiat petiţia intitulată „Violul nu se cumpără“

Olimpica din Bârlad violată de un afacerist, trădată şi de avocaţi. Cruciada apărătorilor pentru a-l scoate basma curată pe cel acuzat că a batjocorit copila

VIDEO Magistraţii bârlădeni au decis: Afaceristul care a violat o elevă eminentă, lăsat în libertate. Aroganţa tatălui: „Dacă aveţi bani, pozaţi-ne“

UPDATE Lovitură de teatru în cazul designerul acuzat că a violat o olimpică. Magistraţii rejudecă cererea de arestare

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite