Războiul electoral continuă. A pierdut alegerile, dar a dus judecătorilor înregistrări cu fraude în ziua votului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În judeţul Dolj sunt 529 de secţii de votare

Un candidat pentru funcţia de primar din judeţul Vaslui a deschis o acţiune în instanţă solicitând suspendarea validării în primarului în funcţie, care a şi câştigat alegerile, acuzându-l că a mituit alegătorii pentru a obţine voturile.

Bătălia electorală pentru funcţia de primar al comunei Fălciu, una dintre cele mai bogate unităţi administrativ teritoriale din judeţul Vaslui, s-a dat şi înainte după alegerile locale între primarul în funcţie, Neculai Moraru (PSD) şi Titinel Ursu (PNL).

În urma scrutinului din 27 septembrie, câştigător a fost desemnat Neculai Moraru la o diferenţă de 400 de voturi faţă de contracandidatul liberal. Acesta din urmă afirmă însă că rezultatele alegerilor au fost viciate, tabăra din PSD oferind sume de bani sătenilor pentru a-l vota pe primarul în funcţie. 

Nemulţumit de maniera în care s-a desfăşurat procesul electoral la Fălciu, candidatul liberal a înaintat o acţiune în instanţă, solicitând magistraţilor Judecătoriei Bârlad să emită o ordonanţă preşedinţială prin care să dispună suspendarea procedurii de validare în funcţie a candidatului PSD.

În susţinerea demersului, Titinel Ursu a înaintat la dosarul din instanţă şi o înregistrăre video de zece minute în care mai mulţi alegătorii povesteau cum au primit bani de la candidatul PSD, în schimbul votării. În plus, a solicitat instanţei şi audierea mai multor martori, arătând că acestea pot relata cum au fost determinaţi să voteze candidatul PSD. Pe lângă demersul iniţial la instanţa civilă, Ursu a formulat şi plângeri penale, sesizând fraudele electorale. A considerat că până la soluţionarea penală a cauzei, instanţa civilă ar trebui să suspende procesul de validare. 

În replică, avocatul candidatului PSD a invocat că prin această acţiune se încearcă erijarea judecătorilor în organ ce cercetare penală. În plus, a precizat că acuzaţiile aduse sunt simple bârfe şi calomnii, motiv pentru care şi candidatul PSD a sesizat Poliţia, pentru prejudiciile create.

„Această modalitate de acţiune în cadrul acestor infracţiuni pe care le-a arătat concret în plângerile penale, au fost o modalitate prin care mai mulţi reprezentanţi din comune au reuşit să iasă primari în cadrul respectivelor comune. Sunt dosare penale deschise, sunt primari validaţi care sunt supuşi măsurii controlului judiciar. Crede că nu poate induce în derizoriu sub aspectul unui cuvânt al unui contracandidat cu candidatul desemnat la funcţia de primar că aceste situaţii nu există. Există, drept dovadă fiind şi aceste cercetări penale în curs de urmărire”, a invocat în instanţă avocatul lui Titinel Ursu.

Explicaţiile judecătorilor

Magistraţii Judecătoriei Bârlad au respins solicitarea candidatului liberal ca fiind inadmisibil. Instanţa a arătat că existenţa unor plângeri penale, nu este suficientă pentru a se solicita suspendarea cauzei, dacă această cerere s-ar fi formulat in condiţii legale.  

Invalidarea alegerilor ca urmare a săvârşirii unei fraude electorale poate fi solicitată numai în baza hotararii Biroului Electoral Central sau dupa pronunţarea unei hotărâri judecatoreşti. 

Candidatul liberal a depus o contestaţie la BEC, însă aceasta a fost respinsă ca fiind tardiv formulată. Liberalul a invocat că a depus contestaţia în momentul în care a luat la cunoştinţă de situaţiile respective.  

”În prezenta cauză, nu s-a făcut dovada că Biroul Electoral Central s-a pronunţat cu privire la existenţa fraudei electorale, cererea pentru anularea alegerilor din data 27 septembrie 2020 fiind respinsă ca tardiv formulată. În cadrul prezentei proceduri şi a analizei aparenţei de drept, instanţa de drept comun nu poate proceda la analizarea fondului, adică la analizarea legalităţii desfăşurării alegerilor, atâta timp cât există o procedură specială urgentă care  permite analizarea acestei legalităţi, derogatorie de la dreptul comun, dată în competenţa unui alt organ. În raportul dedus judecăţii, având în vedere rezultatul alegerilor din data de 27 septembrie 2020, pârâtul  este cel care se bucură de aparenţa de drept, în sensul că, la acest moment procesual, a fost declarat ca fiind ales în urma alegerilor”, au motivat magistraţii Judecătoriei Bârlad.

În aceeaşi zi cu respingerea solicitării privind emiterea ordonanţei de suspendare, Judecătoria Bârlad a dispus validarea candidatului Neculai Moraru în funcţia de primar al comunei Fălciu.

Vă mai recomandăm să citiţi:

Paradoxul primarilor incompatibili: au avut voie să candideze, au câştigat alegerile, dar nu primesc funcţia 

O poveste românească: a fraudat, dar a şi falsificat! Cum a ajuns un primar să fie validat deşi este sub control judiciar pentru că a fraudat alegerile

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite