Răsturnare de situaţie în cazul celor cinci interlopi reţinuţi în urma scandalului de la Clubul Bliss

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alis Gentimir la arestarea din 2010
Alis Gentimir la arestarea din 2010

Deşi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui anunţau că astăzi cei cinci bărbaţi reţinuţi în urma scandalului de la clubul Bliss vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru a se dispune măsuri preventive, strategia Poliţiei a suferit modificări, peste noapte.

Reprezentanţii IPJ Vaslui au anunţat că toti cei cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 42 de ani, cunoscuţi ai lumii interlope locale, vor fi puşi în libertate astăzi odată cu expirarea mandatelor de reţinere, emise marţi, 21 august, pe numele lor.

Cei cinci au fost citaţi să se prezinte joi, 23 august, la sediul unităţii de parchet. Reprezentanţii IPJ Vaslui au invocat că aceştia nu au mai fost prezentaţi astăzi pentru dispunerea unor măsuri preventive, invocând că la dosar sunt aşteptate concluziile medico legale în cazul celor doi tineri, care au depus plângeri pentru loviri şi alte violenţe.

Scandalul soldat cu reţinerea lui Alis Gentimir, cel supranumit liderul lumii interlope din Vaslui, şi a altor patru apropiaţi a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în clubul Bliss, ulterior ostilităţile mutându-se în parcarea din apropiere.

Potrivit IPJ Vaslui, Poliţia s-a autosesizat în acest caz, după ce, în jurul orei 2.20, un echipaj, aflat în misiune în noaptea respectivă, a aflat că la clubul din centrul municipiului Vaslui se află în desfăşurare un scandal de amploare.

În ciuda faptului că scandalul s-a mutat din club în plină stradă, la 112 nu a fost înregistrat niciun apel. 

”Poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea  de 18/19 august  a.c., cei cinci bărbaţi se aflau într-un club de pe raza municipiului Vaslui. Cu aceasta ocazie, în urma unui conflict spontan, bărbaţii au agresat doi tineri de 19 şi 20 de ani, din comuna Muntenii de Sus, judeţul Vaslui,  pe care i-au lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 193 din Codul Penal  şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 371 din Codul Penal”, au precizat într-un comunicat reprezentanţii IPJ Vaslui. Potrivit acestora, trei tineri din Muntenii de Sus au fost agresaţi de cei din tabăra lui Alis Gentimir, însă doar doi dintre aceştia au ales să depună plângeri.

Gentimir şi Brigada Neagră

Alis Gentimir şi-a câştigat titulatura de lider al ”Brigăzii Negre”, aşa cum este cunoscută gruparea sa de apropiaţi, după ce de-a lungul anilor i-a pus la punct pe cei pe care au încercat să-l deranjeze. A fost trimis în judecată de două ori, în ambele cazuri în urma unor scandaluri avute cu unul dintre rivalii săi, Ciprian Paraschiv, zis Cel.

În septembrie 2010, Alis Gentimir a fost arestat preventiv alături de mai mulţi membrii ai Brigăzii Negre, în urma unei reglări de conturi petrecute în parcarea din spatele magazinului Taviany, din zona gării a municipiului Vaslui.

Gentimir, a fost acuzat atunci de ultraj contra bunelor moravuri şi instigare la lovire. Mai mulţi interlopi, înarmaţi cu bâte, răngi, bastoane cu electroşocuri  au aplicat o corecţie rivalului lui Alis Gentimir, semănând panică printre locatarii din zonă, care au sunat la 112. 

În urma acelui scandal, Alis Gentimir a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, având un termen de încercare de trei ani. Anterior, Gentimir a mai fost condamnat cu o amendă penală într-un alt dosar de lovire, unde victima a fost tot Ciprian Paraschiv. 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite