Marş prin centrul Bârladului al oamenilor care sunt împotriva avorturilor
0Pentru al doilea an consecutiv se desfăşoară la Bârlad marşul împotriva avorturilor. Organizatorii trag un semnal de alarmă privind impactul pe acer îl are avortul asupra femeii, familiei şi societăţii
O campanie naţională care a ajuns la cea de-a VI-a ediţie se desfăşoară şi la Bârlad. Este al doilea an consecutiv când bârlădenii se alătură acestei campanii şi transmit concetăţenilor mesajul lor: Spune nu avorturilor.
Asociaţia ”Young For You”, Asociatia "Părinţi pentru Ora de Religie” Bucureşti – filiala Bârlad, Protopopiatul Bârlad şi Biserica ”Domneasca” organizează un marş împotriva avorturilor, sâmbătă, 26 martie 2016, după ”Buna - Vestire”, praznicul în amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu.
"Ca şi în anii precedenţi, prin acest eveniment, încercăm să sensibilizăm populaţia cu privire la consecinţele devastatoare ale avortului asupra familiei şi societăţii. Este o manifestare la care sunt aşteptaţi toţi bârlădenii care doresc să-şi afirme sprijinul pentru consolidarea familiei tradiţionale şi a valorilor ei, valori care stau la temelia unei societăţi solide şi sănătoase", au precizat organizatorii.
Manifestarea va începe cu o slujbă de binecuvântare - Te Deum - ţinută la Biserica ”Domneasca” din Bârlad la ora 13:30, iar de la ora 14:00 se va pleca din faţa Bisericii ”Domneasca” (Centru Civic) pe traseul care a fost parcurs şi anul trecut: Primăriei municipiului Bârlad - Biserica ”Domneasca” - bulevardul Republicii – Crolux – Stadion – Grădină şi apoi în zona Foişorul din Grădina Publică (punctul de oprire). Acolo vor fi aprinse lumânări şi se va rosti rugăciunea ”Tatăl nostru”.
Coloana manifestanţilor va avea în prim plan un sobor de preoţi din judeţul Vaslui. Din coloană vor face parte femei şi tineri îmbrăcaţi în costume populare, cu icoane, steaguri, prapuri şi pancarte pe care se află înscrise mesaje care să le amintească oamenilor că fiecare viaţă e un dar de la Dumnezeu.