Manager nou la Spitalul Municipal „Elena Beldiman“ din Bârlad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Constantinciu va fi managerul spitalului în următorii 4 ani FOTO:adevarul
Ştefan Constantinciu va fi managerul spitalului în următorii 4 ani FOTO:adevarul

Începând de ieri, Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman“ din Bârlad are un nou manager, în persoana lui Ştefan Constantinciu, finul de cununie al deputatului Adrian Solomon.

În vârstă de 34 de ani, Ştefan Constanciu este licenţiat în ştiinţe juridice, fiind şi absolvent al Facultăţii de Farmacie din Chişinău, dar şi cu studii superioare în istoire. Fost jurist al Colegiului Farmaciştilor, Constantinciu a fost singurul candidat pentru funcţia de manager al unităţii spitaliceşti, el fiind înscăunat oficial ca director începând cu data de 1 octombrie. 

Ca la orice început, noul manager al spitalului are planuri mari şi a promis că, cel puţin pentru moment, nu va face schimbări la nivel de conducere. 

„Obiectivul numărul unu este atragerea de fonduri europene. În 2014 se va face cel puţin un proiect viabil, dar ar putea fi probleme cu partea de cofinanţare locală, dacă nu e prevăzută suma la buget. Am un plan ambiţios, dar rămâne să vedem dacă avem potenţial. Vreau să rezolv partea hotelieră şi modernizarea Compartimentului Primiri Urgenţe. De asemenea, nu sunt adeptul înlocuirii unor oameni din funcţii fără o evaluare corectă. Nu intenţionez să fac schimbări în acest sens. Le ofer încredere şi asta trebuie să-mi ofere şi ei“, a declarat Constantinciu pentru odv.ro. 

Citeşte şi:

Caz halucinant la Spitalul din Bârlad: o bătrână a murit, după ce medicii i-au uitat un pansament în gât

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite