Limbi străine de la 2 ani. Proiect inedit la grădiniţa din Vaslui unde preşcolarii studiază intensiv în limba engleză
0Grădiniţa Castelul Copiilor din Vaslui, singura unitate de învâţământ preşcolar vasluian unde copiii studiază în limba engleză, va derula timp de doi ani un proiect educaţional internaţional, alături de grădiniţe din Spania şi Italia.
Infiinţată în urmă cu trei ani, Grădiniţa ”Castelul Copiilor” din Vaslui coordonează în premieră pentru învăţământul preşcolar vasluian un proiect european dedicat studiului limbilor străine de la vârste foarte mici.
Astfel, Grădiniţa Castelul Copiilor va derula în perioada septembrie 2015- septembrie 2017 un proiect de parteneriat strategic în domeniul scolar, în cadrul Programului Erasmus+, prin care îşi doresc să promoveze diversitatea şi comunicarea interculturală dar şi să încurajeze utilizarea mijloacelor moderne în studiul limbilor străine.
Având ca temă ”Guiding Activities and Methods for Teaching English to Pre-Primary Children”(PC-G.A.M.E.), grădiniţa din Vaslui va coordona acest proiect, având ca parteneri grădiniţe din Spania şi Italia. Începând de luni, 26 octombrie, timp de patru zile, Grădiniţa Castelul Copiilor Vaslui va găzdui reuniunea de proiect în România, la care vor participa şi partenerii străini.
„ Proiectul este inovator pentru că vizează studiul limbii engleze de către copii cu vârste mici (2-7 ani), pentru că adoptă principii din Politica Europeană pentru limbi straine, învăţare integrată-conţinut şi limbaj, învăţarea limbii straine asistată de calculator, folosirea tablei interactive în activităţile de limba engleză, realizarea de videoconferinţe între preşcolarii din institutiile partenere pe teme diferite.”, a precizat Lenuţa Stroe, directorul Grădiniţei Castelul Copiilor Vaslui.