Hrană expirată, scoasă la vânzare în magazinele vasluiene
0Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Vaslui au efectuat în ultima săptămână 35 de controale la agenţii economici din judeţ.
Comisarii au efectuat 14 controale la societăţile din municipiul Bârlad, 8 în municipiul Vaslui, 7 la Huşi şi Murgeni şi 6 în localităţile din mediul rural. În urma verificărilor, aceştia au descoperit că mai multe magazine comercializau alimente a căror perioadă de valabilitate era expirată. Printre alimentele expirate care erau scoase la vânzare de comercianţi, comisarii au găsit carne de pasăre congelată, pulpe superioare de pui, piept dezosat, pulpe pui, copănele, dar şi dulciuri.
„Pentru incalcarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor, au fost sanctionati contraventional un numar de 20 operatori economici; au fost aplicate un numar de 11 amenzi contraventionale in valoare de 8.250 lei si 9 avertismente", ne-a spus Dan Cain, comisar şef al CJPC Vaslui.