FOTO Incendiu la una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Vaslui. Casa de oaspeţi a mănăstirii Moreni, mistuită de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clădirea în care erau cazaţi turiştii a fost mistuită de flăcări
Clădirea în care erau cazaţi turiştii a fost mistuită de flăcări

Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă la una dintre cele mai frumoase mănăstiri din judeţul Vaslui. Flacări uriaşe au înghiţit casa de oaspeţi a mănăstirii Moreni. Toate cele aproximativ 15 persoane, turişti şi maici, care se aflau înauntru au ieşit înainte ca focul să se exitndă. Primele concluzii ale pompierilor arată că incendiul a fost provocat de coşul de fum supraincălzit de la brutăria mănăstirii.

O măicuţă a dat alarma, în momentul în care a văzut fumul gros în bucatarie şi aşa oamenii s-au salvat la timp. Femei, copii şi barbati, dar şi maici, au iesit din clădirea care, în scurt timp, a început să ardă ca o torţă.  Martorii au încercat din răsputeri să limiteze extinderea incendiului cu extinctoare şi găleti cu apa, însă fără succes. 

Ghinionul a facut ca în satul Moreni, din comuna Deleni, să fie o pană de current, chiar în timpul izbucnirii incendiului aşa că nici hidranţii nu au funcţionat. Nimeni nu s-a mai putut apropia de clădirea cuprinsă de flăcări până la sosirea pompierilor. Nouă autospeciale cu apă şi spumă şi peste 40 de pompieri au intervenit ore în şir reuşind să limiteze extinderea incendiului la întreg ansamblu monahal. Pierderile sunt uriaşe spun reprezentanţii mănăstirii

”Am urcat sus si am simţit fum. Cineva ţipa foc. Ne-am dus noi cu niste stingătoare, dar nu am reuşit. Nu e nicio victimă. Ce a fost am evacuat. Oamenii de la această mănăstire au muncit aici, au depus un mult efort şi suflet. Era nemaipoment, liniste, aer curat. Condiţii, pentru o săptămână de încărcat bateriile. Pana se reface dureaza.”, a declarat unul dintre turiştii aflaţi la mănăstire.

Oamenii se plâng că incendiul s-a extins atât de violent din cauza lipsei apei. Pana la sosirea pompierilor, maicile şi voluntarii au luptat zadarnic cu focul.

”Am fost sunat că arde la mănăstire o anexa şi am venit cu oamenii să stingem incendiul. Problema a fost cu apa, pentru că s-a oprit curentul în sat şi nu a mai mers hidrantul. Acum s-a pus în funcţiune şi mergem mai departe. Pacat pentru mănăstire că era un loc atât de frumos.”, a declarat Vasile Zamfir, primarul comunei Deleni 
Clădirea întinsă pe aproximativ 500 m.p. a fost distrusă în totalitate. Acolo se afla bucătăria mănăstirii, brutăria şi camerele de cazare pentru turişti
”Anexa parter plus mansardă incendiată pe toata suprafaţa. Partea de etaj a luat foc în totalitate. S-a a intervenit cu nouă autospeciale şi peste 40 de specialişti. A fost un incendiu greu din cauza suprafatei mari, material combustibile.”, a precizat colonelul Tiberiu Dumitrache, reprezentant Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui
Pompierii au ramas în zonă în cursul noptii pentru a se asigura că pericolul a fost îndepartat în totalitate.
 

Vaslui

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite