Elevă de clasa a VII-a, scoasă pe braţe dintr-un bar din centrul Vasluiului, în stare avansată de ebrietate. Adolescenta i-a agresat pe medicii de la Ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minora de 15 ani a fost linistită cu greu de cadrele medicale de pe Ambulanţă  FOTO: Adevărul
Minora de 15 ani a fost linistită cu greu de cadrele medicale de pe Ambulanţă  FOTO: Adevărul

O adolescentă de 14 ani, din municipiul Vaslui, elevă în clasa a VII-a una din Şcolile de elită din oraş, a fost internată astăzi la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind într-o stare avansată de ebrietate. Fata a sărit la bătaie la cadrele medicale, distrugând aparatura medicală.

Fata a fost preluată joi, după amiază, de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului (SAJ) Vaslui dintr-un pub din centrul oraşului, după ce mai multe persoane au sunat la 112, îngrijorate de manifestările acesteia . Pe drumul spre spital, minora a devenit agresivă, lovind medicul de pe ambulanţă şi distrugând aparatura medicală din autosanitară. Scandalul a continuat şi în Unitatea de Primire a Urgenţelor, unde asistentă medicală a fost plesnită de adolescenta beată.

Mihaela Moroşanu, mama fetei, a declarat cadrelor medicale că fiica, fiind singură acasă, a invitat o prietenă şi ar fi consumat pălincă, din curiozitate. Ulterior fetele, în loc să meargă la cursuri, care începeau la ora 13, şi-au continuat distracţia într-un pub din centrul oraşului. În timp ce mama adolescentei susţine că incidentul este unul izolat şi că fiica sa este un copil cuminte, conducere şcolii unde aceasta învaţă o contrazice, spunând că aceasta este un elev problemă. 

mama elevei

« De două zile această elevă absentează de la cursuri. Este crescută doar de mamă. Are nota scăzută la purtare, din cauza absenţelor. În urmă cu două zile am avut o discuţie cu mama fetei, legată de situaţia şcolară. A avut o atitudine agresivă faţă de elevă şi i-am recomandat încă de atunci să găsească alte soluţii pentru a o determina să frecventeze şcoala şi nicidecum să rezolve problema prin agresiune”, a declarat Pavelina Tăune, directorul Şcolii Mihai Eminescu, din Vaslui.

Conducerea SAJ Vaslui a sesizat reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui despre acest caz. În plus, medicul de pe ambulanţă a anunţat că va sesiza Poliţia, pentru a sesiza faptul că minoră a consumat băuturi alcoolice într-un local public, unde, teoretic, comercializarea băuturilor alcoolice minorilor este interzisă. 

Conducerea SAJ a anunţat că nu va depunde plângere la poliţie împotriva minorei pentru pagubele produse.

Citeşte şi:

Un adolescent a intrat în comă alcoolică după ce a mâncat bomboane cu lichior

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite