De astăzi, vasluienii îşi pot plăti taxele şi impozitele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De astăzi, locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ sunt aşteptaţi la ghişeele din cadrul Primăriei unde îşi pot plăti taxele şi impozitele pe anul 2013.

Decizia a fost luată de conducerea Primăriei Vaslui care speră să repete procentul bun de colectare a taxelor şi impozitelor din anul 2012, atunci când 94% dintre vasluieni şi-au achitat aceste datorii. 

Ca şi până acum, vasluienii trebuie să ştie că cei care îşi vor achita intergral dările către bugetul local până pe data de 31 martie vor beneficia de o reducere de 10 procente. 

Reprezentanţii municipalităţii speră ca şi în acest an, gradul de colectare să fie cel puţin la fel ca anul trecut, mai ales că taxele şi impozitele pe locuinţe au rămas aceleaşi. „Am promis că nu vom modifica taxele şi impozitele şi îmi menţin poziţia, doar dacă hotărârea de Guvern nu vine cu caracter imperativ. Deci, dacă rămâne la hotărârea consiliilor locale, taxele nu vor creşte în 2013“, a declarat primarul Vasile Pavăl 

Bârlădenii mai aşteaptă o săptămână

Cei aproximativ 40.000 de contribuabili din oraşul rulmenţilor îşi pot achita taxele şi impozitele începând cu data de 14 ianuarie.

Şi aceştia beneficiază de acea reducere de 10% dacă îşi achită integral impozitele pe autoturisme şi locuinmţe până la finele trimestrului I.

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite