Un pompier, chemat să intervină tocmai la casa părinţilor săi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu la o casă de pe Calea Târgu Jiului FOTO Corina Macavei
Incendiu la o casă de pe Calea Târgu Jiului FOTO Corina Macavei

Misiune de coşmar noaptea trecută pentru un pompier din Mehedinţi. Când a plecat marţi seară la serviciu, tânărul nici nu bănuia că va fi chemat să intervină pentru stingerea unui incendiu chiar la locuinţa părinţilor săi de pe Calea Tîrgu Jiului din municipiul Drobeta Turnu Severin.

Odată primită solicitarea şi locaţia băiatul a bănuit că necazul s-a abătut peste familia sa. Iar temerile s-au confirmat odată ajuns la locul incendiului, unde acoperişul şi etajul superior ale imobilului erau cuprinse de flăcări care urcau până la cer.

În interiorul locuinţei dormeau tatăl şi bunicul pompierului, când acoperişul a fost cuprins de flăcări. Cei doi ar fi putut arde în casă dacă vecinii nu sesizau flăcările. Au reuşit să-i alerteze şi apoi să sune la pompieri.

Focul a cuprins în doar câteva minute partea superioară a imobilului. Mama pompierului era şi ea la serviciu şi a ajuns într-un suflet acasă. Femeia spune că centrala avea coşul izolat, dar cel mai probabil de acolo a pornit nenorocirea.

Pompierii au venit cu cinci autospeciale şi au cerut şi sprijinul unor colegi voluntari, care au venit şi ei cu o autospecială plină cu apă.

În incendiu a fost distrusă complet partea superioară a imobilului, tot acoperişul de peste 150 de metri şi mobilierul şi bunurile aflate la etajul I. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, dar cel mai probabil focul a pornit de la coşul centralei termice.

Citeşte şi:

Incendiu la Brezniţa Ocol, proprietarul şi-a dat foc la casă pentru a doua oră

Un incendiu a mistuit casa unui călugăr din Cepari

Turnu-Severin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite