Protest la Penitenciar. Lider de sindicat: „Siguranţa perimetrului de pază este asigurată în cea mai mare parte cu deţinuţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin
Protest la Penitenciarul din Drobeta Turnu Severin

Angajaţii Penitenciarului din Drobeta Turnu Severin protestează luni dimineaţă, timp de două, în faţa unităţii. Condiţii de muncă îmbunătăţite, eliminarea inechităţilor salariale, angajarea unui personal suficient pentru restrângerea orelor suplimentare prestate de actualii angajaţi sunt revendicările scandate de aceştia.

Liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor de Penitenciare – filiala Drobeta Turnu Severin, Adrian Prundeanu, spune că la nivelul penitenciarului Drobeta Turnu  Severin în cursul anului 2016 până la data de 31.08.2016 sunt efectuate peste 15000 de ore suplimentare, din care peste 5000 nerecuperate. 

„La acestea se adaugă zecile de mii de ore suplimentare din anii anteriori pentru care nu s-a reuşit recuperarea lor şi nici plata lor, fiind suspendată prin lege, în concluzie muncim pe datorie. În sectorul operativ avem sute de zile de concediu de odihnă restante neacordate, dar avem restanţe la concedii şi în celelalte sectoare. Lucrăm câte unul în posturi, unde ar trebui să fim cel puţin doi, siguranţa perimetrului de pază este asigurată în cea mai mare parte cu deţinuţi. La nivelul sistemului am avut colegi agresaţi fizic şi verbal, în anul 2016 avem un caz în care un coleg a fost lovit cu pumnul în figură din spate de către un fost deţinut”, spune liderul de sindicat Adrian Prundeanu.

La protest participă şi membrii Sindicatului Danubius-Drobeta. “Reamintim că Ministerul Justiţiei şi-a asumat încă din 2009 şi atunci cu 2 ore înainte de o grevă generală, alocarea şi utilizarea a 15% din bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, promisiune pe care nu a onorat-o niciodată”, spune, la rândul său Mihai Bărbulescu, preşedintele Sindicatului Danubius Drobeta.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite