Primăria Severin construieşte un nou sens giratoriu în Aluniş
0
Lucrările de execuţie la sensul giratoriu din zona Aluniş din Drobeta Turnu Severin vor începe miercuri, cu o întârziere de două zile, întrucât indicatoarele care ar trebui să dirijeze circulaţia întârzie. Ele au fost comandate la o firmă din Târgu Jiu care nu le-a livrat deocamdată.
Biroul Rutier din Drobeta Turnu Severin a emis aviz pentru restricţiile de circulaţie din zonă pe o perioadă de o lună, interval în care ar trebui să se construiască inelul central al sensului. Lucrările la sensul giratoriu şi la zona adiacentă din zona Aluniş ar trebui să dureze şase luni. Pe durata lucrărilor, circulaţia se va desfăşura, potrivit poliţiştilor, pe banda din stânga a Bulevardului Tudor Vladimirescu, pe ambele sensuri de mers, de pe bulevard şoferii vor putea vira dreapta către complexul comercial din apropiere, iar de pe bulevardul Aluniş, conducătorii auto vor fi obligaţi să facă dreapta spre Calea Timişoarei.
Costă aproximativ 270.000 de euro
Valoarea totală a lucrărilor pentru sensul giratoriu se ridică la 1,216,540 RON, adică aproximativ 270 000 euro. Suprafaţa totală a sensului giratoriu este de 14022 mp din care suprafaţa carosabilă este de 8614 mp, cuprinzând de asemenea inel central, insule de dirijare (zone verzi) 1850 mp şi trotuarele aferente cu o suprafaţă de 3558 mp. Se vor monta borduri mari şi borduri de încadrare mici, dar şi stâlpi de iluminat public. În municipiul Drobeta Turnu Severin sunt nouă sensuri giratorii la care se adaugă cele trei, de la intrările în oraş, la intersecţiile cu centura ocolitoare, dar acestea nu au fost construite din banii publici.
Citeşte şi: