11 adăposturi de animale impovizate au fost demolate, în Severin. Ce s-a întâmplat cu animalele

0
Publicat:

Zece sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.800 de lei, au fost aplicate în urma unor verificări efectuate miercuri și încheiate cu demolarea a 11 adăposturi de animale improvizate pe raza municipiului.

Acțiunea a fost una comună. FOTO IPJ Mehedinți
Acțiunea a fost una comună. FOTO IPJ Mehedinți

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Drobeta-Turnu Severin și Biroului pentru Protecția Animalelor în colaborare cu specialist din cadrul DSP Mehedinți, DSVSA Mehedinți, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mehedinți și polițiștii Direcției de Poliție Locală Drobeta-Turnu Severin au organizat o activitate pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale ce pot aduce atingere ordinii și siguranței publice în zona limitrofă a municipiului.

Scopul acțiunii l-a reprezentat creșterea siguranței cetățeanului prin activitățile de prevenire, identificare și combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale”, a precizat Biroul de presă al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți.

Zece sancțiuni aplicate

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.800 de lei.

De asemenea, au fost demolate 11 adăposturi de animale improvizate în care au fost identificați câini periculoși, cabaline, păsări din familia Columbidae, Phasianidae”. explică IPJ Mehedinți.

Ce s-a întâmplat cu animalele

Ulterior au fost duse în adăpostul special amenajat 17 exemplare canine, dintre care 12 exemplare aparțin metișilor rasei American Staffordshire Terrier (Amstaff), două exemplare aparțin metișilor rasei Dog Argentinian, iar trei sunt de rasă comună.

Cei 17 câini au fost ridicați de către Serviciul de Ecarisaj al U.A.T. Drobeta-Turnu Severin împreună cu lucrători din cadrul Direcției de Poliție Locală a municipiului Drobeta-Turnu Severin, iar două exemplare cabaline au fost relocate de către deținător.

Incendii la adăposturi de animale 

Amintim că, în vara acestui an, un puternic incendiu a izbucnit în localitatea Piatra-Olt, din judeţul Olt. Pe lângă cele 100 de hectare de vegetație, flăcările au cuprins şi o locuinţă, mai multe anexe şi un adăpost de animale.

Și tot anul acesta, în Botoșani, un adăpost de animale, un depozit de furaje şi un siloz de cereale, au cuprinse de flăcări. Mai multe animale au murit. 

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite