Tulcea, oraşul care se inundă la fiecare ploaie. Ce soluţii au găsit edilii VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inundaţii Tulcea FOTO Paula Oltianu
Inundaţii Tulcea FOTO Paula Oltianu

Primarul oraşului Tulcea, Ştefan Ilie, a anunţat că a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de preluare a apelor pluviale. Acestea vor începe imediat ce se va rezolva contestaţia privind achiziţia dirigenţiei de şantier.

În Tulcea, sistemul de colectare a apelor pluviale este vechi de peste patru decenii, astfel că, la orice ploaie, centrul oraşului este inundat. Nu de puţine ori, localnicii au postat imagini cu şovoaiele care depăşeau jumătate de metru, iar unele autoturisme au fost pur şi simplu luate de ape. 

Recent, primarul oraşului, Ştefan Ilie, a anunţat că a semnat contractul pentru realizarea lucrărilor de preluare a apelor pluviale. Proiectul, care va demara după ce se va rezolva contestaţia privind achiziţia dirigenţiei de şantier, are ca termen de execuţie doi ani şi are o valoare de 19.343.252,82 lei fără TVA. Executant va fi S.C. Autoprima Serv S.R.L. Constanţa.

Sunt vizate mai multe zone din oraşul de la poarta Deltei Dunării: zona sensului giratoriu Gara - intersecţia străzii Isaccei cu strada Lacului Ciuperca şi cu strada Podgoriilor; zona centrală Piaţa Civica - intersecţia străzii Babadag cu strada Unirii; zona de lângă Casa Armatei - intersecţia străzii Victoriei cu strada Progresului; zona străzii Unirii - intersecţia străzii Unirii cu strada Isaccei; zona parcului Carol - intersecţia străzii Isaccei cu strada Grigore Antipa, până la faleza Dunării; strada Păcii – din dreptul străzii Elizeului până la faleza Dunării; strada Nicolae Bălcescu de la intersecţia cu str. Anton Pan şi până la strada 9 Mai; staţia de pompare SP4 - strada Gării.

Lucrarea va cuprinde execuţia reţelei de canalizare care se va realiza prin execuţia terasamentelor (săpături, realizarea tranşeelor de pozare a conductelor, efectuarea epuizmentelor, compactare umpluturi şi îmbunătăţire teren portant), montarea conductelor de canalizare, reabilitare conducte existente; lucrări de desfacere şi reface dig; lucrări de refacere a carosabilului; construcţii anexe: cămine şi canale preluare ape meteorice; lucrări de sistematizare: refacerea suprastructurilor rutiere afectate de executarea sistemelor de preluare a apelor pluviale; refacerea instalaţiilor hidraulice aferente staţiilor de pompare şi montare pompe submersibile; înlocuirea instalaţiilor electrice şi de automatizare.

Vă mai recomandăm:

Fenomen meteo extrem: o tornadă a smuls acoperişurile de pe mai multe case din Niculiţel

FOTO Imaginea care a uimit întreaga ţară: ce s-a întâmplat cu maşinile parcate în centrul municipiului Tulcea în timpul ploilor torenţiale

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite