Tinerii acuzaţi de furtul unui motor de barcă din Mahmudia nu au voie să plece din Măcin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba despre cei trei tineri prinşi la finalul săptămânii trecute, după ce oamenii legii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru a îi opri în trafic.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea fost sesizat, săptămâna trecută, în noaptea de 28 spre 29 martie, cu privire la faptul că a fost sustras un motor de ambarcaţiune marca Mercury de 30 CP, din localitatea Mahmudia, iar persoanele în cauză au fugit cu un autoturism Renault Scenic, ce a fost depistat de poliţişti pe raza localităţii Sarichioi, fiind identificaţi suspecţii: B. Marian (32 de ani), C. Leonard (24 de ani) şi T. Jeles (25 de ani) toţi trei din  Măcin.

Unul din suspecţi a plecat cu autoturismul, astfel că poliţiştii au folosit armamentul din dotare.

Vineri, tinerii au fost reţinuţi în baza unei ordonanţe de reţinere pentru o perioadă de 24 ore, iar a doua zi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, cu propunere de arestare preventivă. Parchetul a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu pe o perioadă de 30 zile.

 

Tulcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite