Sindicaliştii din Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială se pregătesc de grevă

0
Publicat:

Sindicaliştii din Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Tulcea se pregătesc să oprească activitatea, după ce în timpul ultimelor negocieri purtate de reprezentanţii de la nivel naţional cu cei ai conducerii Ministerului Muncii nu s-a găsit o soluţie pentru majorarea lefurilor acestora.

Sindicaliștii vor bani mai mulți
Sindicaliștii vor bani mai mulți

Reprezentantul Sindicatului instituţiilor din Ministerul Muncii, Camelia Trifanov, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că în primele trei zile ale protestului derulat la Tulcea niciunul din beneficiarii de servicii nu a avut reacţii negative faţă de decizia de încetare a activităţii între orele 10.00 şi 11.00.

"AJPIS-urile şi instituţiile înscrise în Sindicatul naţional al instituţiilor din Ministerul Muncii vor declanşa un conflict de muncă. Pe data de 22 noiembrie s-a propus o grevă de avertisment de două ore, iar pe data de 27 noiembrie începe greva generală pe termen nelimitat. Pe perioada grevei, va fi suspendată activitatea. Vom vedea cât va dura greva, pentru că urmează plata beneficiilor sociale şi va fi un moment neplăcut", a precizat Camelia Trifanov.

Salariaţii din AJPIS solicită autorităţilor o remunerare corectă, condiţii decente de muncă şi un tratament corect pentru toţi funcţionarii publici.

La protestul salariaţilor din AJPIS s-au raliat, începând de joi, şi sindicaliştii din Casa Judeţeană de Pensii (CJP).

"Asigurăm mentenanţa în domeniul relaţiilor publice, iar cei care au lucrări de birou urmează să-şi reia activitatea după protest. Probabil că vom participa în continuare la protestul AJPIS", a menţionat reprezentantul salariaţilor din CJP, Viorel Antoche.

În intervalul orar 10.00-11.00, vineri, şi angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică au încetat activitatea în semn de nemulţumire faţă de nivelul salarial, aceasta fiind a doua zi de proteste în aceeaşi instituţie.

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite