Pitulicea măslinie din Siberia, observată în Delta Dunării. Pasărea a fost observată în premieră de ornitologi în România VIDEO

0
Publicat:

O descoperire unică a fost făcută de Asociația Grupul Milvus în Delta Dunării: o pitulice măslinie și-a făcut apariția la Grindul Chituc, spre uimirea grupului de cercetători.

Pitulicea măslinie Sursa Foto Asociația Grupul Milvus
Pitulicea măslinie Sursa Foto Asociația Grupul Milvus

Pasărea de mici dimensiuni trăiește numai în Siberia și iernează în sud-estul Asiei. Este pentru prima dată când este observată pe teritoriul României. Pitulicea măslinie a fost văzută de un grup de ornitologi, care se află de câteva săptămâni în Delta Dunării pentru a monitoriza migrația de toamna a păsărilor călătoare.

Specialiștii au descoperit pitulicea măslinie exact în ultima zi de cercetare. 

„Este o specie extrem de rară, practic prima dată văzută în România, este vorba de pitulicea măslinie, specie care cuibărește în Siberia și de obicei iernează în sud-estul Asiei. Acest exemplar a ajuns la noi accidental", a declarat Attila Marton, ornitolog. 

VIDEO Pitulicea măslinie SURSA Asociația Grupul Milvus

Vorbim de o pasăre de mici dimensiuni, de 11-12 centimetri, cu o greutate de până în 14 grame. Este insectivoră, migratoare și cuibărește în centrul și estul Siberiei. Iernează în nord-estul unor țări din Orientul Îndepărtat și în sudul Japoniei. 

Pitulicea măslinie apare accidental în timpul migrării, în special toamna, în Europa, însă în România este văzută pentru prima dată. Specialiștii pun acest lucru și pe seama vremii deosebit de calde din această toamnă care a derutat păsările migratoare.

„Cum vremea de la sfârșitul verii și începutul toamnei este una foarte caldă, evident că își pune amprenta și pe migrația păsărilor. Astfel, putem observă că unele specii care, în perioada asta, în mod obișnuit ar trebui să fie foarte comune în peisaj, acum practic lipsesc sau sunt reprezentate în număr foarte mic", a afirmat Szilárd Daróczi, biolog. 

VIDEO Pitulicea măslinie SURSA Asociația Grupul Milvus

Ornitologii au ales să vină în Delta Dunării pentru că este cel mai potrivit loc unde poate fi observată migrația păsărilor.

Anul acesta, deși mai este o lună până la iarna calendaristică, pădurile, lacurile și mai ales Delta Dunării sunt pline de păsări migratoare, care în alți ani erau deja în țările calde, aspect pus tot pe seama temperaturilor foarte ridicate.

Asociația Grupul Milvus a observat, fotografiat și pus inele păsărilor migratoare, ca să le poată identifica și cu altă ocazie, dacă le vor mai întâlni cu ocazia studiilor pe care le fac.

Pitulicea măslinie a fost de asemenea cercetată, fotografiată, apoi eliberată ca să-și poată continua drumul spre țările calde. 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite