Peste 70% din apelurile la 112 sunt false!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statistica pe trimestrul III din anul 2011 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale  (STS) pentru judeţul Tulcea arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 66.033 apeluri. Dintre acestea 26,43 % au fost reale şi 73,57 % false.

Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 61,59 %, Poliţie – 32,14 %, Pompieri – SMURD – 4,66% şi Jandarmerie – 1,61%.
„Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay. Multe persoane sună fără a avea o urgenţă şi adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale“, spune Adrian Fudulea, purtător de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi. La 112 se sună doar atunci când ai cu adevarat o urgenţă.


Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite