FOTO Suspectat că a furat un motor de barcă, oprit cu focuri de armă de poliţiştii tulceni
0S-a întâmplat în noaptea de 28 spre 29 martie 2013, în jurul orei 1.20, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulce a fost sesizat de Postul de Poliţie Mahmudia cu privire la faptul că din magazia unui restaurnat a fost sustras un motor de ambarcaţiune marca Mercury de 30 CP, din localitatea Mahmudia, iar persoanele în cauză au fugit cu un autoturism.
Imediat, pe raza judeţului Tulcea, au fost luate măsurile care se impun în vederea prinderii si identificării autorilor furtului.
În urma acţiunilor declanşate de poliţişti, a fost identificat un autoturism marca Renault, pe raza localitătii Sarichioi, fiind identificaţi suspecţii de comiterea furtului: B. Marian (32 de ani), C. Leonard (24 de ani) şi T. Jeles (25 de ani) toti trei din judeţul Tulcea.
Persoanele au fost invitate să coboare din autoturism şi să se poziţioneze într-un loc iluminat, respectiv în faţa autospecialei Dacia Logan din dotarea Poliţiei.
Conducătorului autovehiculului, B. Marian, i s-a solicitat să prezinte interiorul acestuia. Nu s-a supus: sub pretextul că vrea să îşi ia telefonul, s-a urcat la volan şi a plecat în trombă, fapt pentru care poliţiştii au folosit armamentul din dotare executând foc de avertisment în plan vertical şi focuri asupra autoturismului. Poliţiştii au reuşit prinderea acestuia în localitatea Enisala, nefiind înregistrate victime.
De asemenea, în momentul în care maşina în care cei trei a fost oprită în trafic, Jeles a fugit de la locul faptei. S-a prezentat vineri dimineaţă la poliţia Măcin, pentru că este cercetat într-o altă cauză şi are interdicţia de a părăsi ţara.
De asemenea, motorul marca Mercury de 30 CP a fost recuperat de pe câmp (unde fusese aruncat de suspecţi).