După o ceartă: un bărbat din Tulcea şi-a incendiat soţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 21.00: pe numărul unic de urgenţă a fost anunţat faptul că un bărbat de 73 de ani din Tulcea şi-ar fi incendiat soţia (în vârstă de 58 de ani) după o ceartă petrecută în cursul zilei.

La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, care i-a acordat femeii primele îngrijiri medicale, după care a transportat-o la Unitatea de Primire Urgenţe a spitalului judeţean. Femeia are arsuri pe aproape jumătate din suprafaţa corpului, astfel că a rămas internată în spital. Conform celor declarate de cadrele medicale, aceasta a fost stabilizată.

Din câte se pare, scandalul ar fi fost provocat pe fondul consumului de alcool. Femeia s-a dus într-o camera şi a încuiat uşa. Bărbatul a intrat în camera în care dormea soţia lui, o femeie de 58 de ani, a aruncat benzină peste ea şi i-ar fi dat foc.

Agresorul, un tulcean de 73 de ani, ar putea fi cercetat penal pentru tentativă de omor. Cazul a ajuns în atenţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Un caz similar s-a petrecut în 2011, în Chilia Veche: supărat să iubita lui a plecat mai devreme de la o petrecere din sat, un localnic din deltă s-a dus în camera în care dormea victima, a aruncat benzină peste ea şi i-a dat foc. Bărbatul care a provocat incidentul de la Chilia este acum judecat pentru tentativă de omor.

Mai citiţi şi:

Scandal şi bătăi în familie: un bărbat şi-a băgat fiul în spital. Victima a fost transportată de urgenţă la Constanţa

Scandal în cartierul Dallas: beat, şi-a lovit soţia cu o cană de porţelan în cap
 

Tulcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite