Vaporașele de pe Bega, retrase pe perioada iernii. Peste 4.000 de curse făcute în acest sezon

0
Publicat:

Începând de sâmbătă, 10 decembrie 2022, cele șapte ambarcațiuni de pasageri care navigă pe canalul Bega în Timișoara vor andoca pe platforma special amenajată în Depoul Dâmbovița.

Vaporașele vor reveni pe Bega în primăvară FOTO Ștefan Both
Vaporașele vor reveni pe Bega în primăvară FOTO Ștefan Both

Cele şapte vaporaşe construite la Galaţi vor fi retrase de pe canalul Bega. Acestea vor sta pe uscat, pe o platformă special construită în depoul de pe bulevardul Dâmbovița. Vaporașele vor fi supuse unor lucrări de mentanență.

Conform STPT, anul acesta, în perioada 1 martie - 7 decembrie, au fost efectuate 3.951 de curse, fiind transportați 184.609 de pasageri.

Una dintre cele mai aşteptate proiecte transfrontaliere România-Serbia a fost repararea infrastructurii de navigaţie pe canalul Bega între cele două ţări. Astfel, vaporașele de la Timișoara au început să transporte călători spre ecluza din Sânmihaiu Român.

Începând cu data de 2 iulie 2022, s-au efectuat și 90 de curse până la ecluza din Sânmihaiu Român.

În cele peste 4.000 de curse făcute de la începutul lunii martie până în prezent nu au fost înregistrate întârzieri.

Vaporașele vor reveni pe Canalul navigabil Bega în primăvara anului viitor, cel mai probabil în luna martie.

Vaporaşele au nouă staţii (pontoane), realizate odată cu reabilitarea malurilor canalului Bega, printr-un proiect european. Cele şapte ambarcaţiuni au fost achiziţionate din bani de la bugetul Primăriei şi au costat două milioane de euro.

Vaporașe la ecluza de la Sânmihaiu Român FOTO Ștefan Both
Vaporașe la ecluza de la Sânmihaiu Român FOTO Ștefan Both

Se retrag și bicicletele, și trotinetele

Tot în 10 decembrie, trotinetele și bicicletele STPT vor fi retrase din stațiile special amenajate.

Cele 425 de biciclete și 97 de trotinete utilizabile vor intra în revizie tehnică, urmând să fie redate publicului călător în primăvara anului 2023.

Timişoara este primul oraş din România care are șase moduri de transport public: tramvai, autobuz, troleibuz, bicicletă, trotinetă şi vaporaş.

Celebrele vaporaşe care circulă pe canalul Bega, dincolo de importanţa lor, nu erau cele mai apreciate din punct de vedere estetic, unii timişoreni le-au botezat chiar “langoşerii plutitoare” sau "conserve". Vaporaşele STPT-ului au căpătat acum un aspect mai interesant ca urmare a proiectului Memoriile Cetăţii, când cinci artişti graferi au desenat pe acoperişul ambarcațiunilor.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite